Noi ne certam pe timp... acum un timp,
Naivi, neînțelegând că-i relativ
Și că tot ce se poate consuma din el
Este un antreu înaintea vieții.
Noi ne zâmbeam împăduriți de pădure,
Înveliți în coroane de frunze,
Ne era frig și frică de viitor
Și nu știam că acela ne va dezveli complet.
Noi, noi ne bântuiam prin întrebări...
Ba în șoaptă, ba în strigăte de neputință,
Conștienți fiind că nu e o complicată știință
Să lași dinții mai jos când muști din celălalt.
Noi vindeam zâmbete la colț de stradă.
Adesea, cu banii, ne cumpăram propriile zâmbete
Și uite așa treceau vineri și sâmbete,
Orbiți, în umbra unei iubiri neînțelese.
Noi? noi ne înnodam limba în teoreme
Imaginare și reale... sau alte dileme,
Iubind și găsind scaun la masa celuilalt
Ignoram apoi... dialogul cel înalt.
Încoronați de degete consecutive,
Noi atingeam pulsarea lumii,
Noi mântuiam în buza cărnii
Păcatele mici și primitive...
Noi ne priveam în ochi apoi...
Noi ne priveam, noi ne priveam.
În timp, ne-am blocat în gol
Unde singuri, chiar și acum privim...
