Hoardele de lovituri îți asediază viață,
Te împroașcă cu mizerii și sânge,
Iar tu nu mai ai pentru ce plange,
Ți-ai pierdut speranța.
Speră că într-un moment te vei ridica,
Vei aduna rămășițele de legiuni
Și zâmbind, nebun, vei lupta
Și poate vei reuși să te răzbuni.
Catapulte lansează vorbe în zidul minții,
Berbeci adânciți în porțile opiniei,
Catedrala sufletului tău roagă toți sfinții
Să ridice în alinare stindardul milei.
Asediu lung, carnagiu nemaivăzut,
Lumea se întunecă sub cerul abrupt.
Frică apare, urlete de război răsună.
Ce amenințare pentru monarhia minții tale!
Asediul ăsta nu îl suportă doar cetatea ta...
Regate, ducate și alte state cerebrale
Se luptă la fel de greu cu armata asta
De situații și provocări barbare.
Singura șansă este alianța perspectivelor.
În catedralele minților să bată în același timp
Clopotele puternice ale creștinilor,
Până ce armata babiloniană va cădea de pe zid.
