Deduceri fermecate prăjesc uleiul de noapte
În două tigăi mari, negre, pupile dilatate.
Mmm... miroase a regăsire și concentrare în sine,
Iar onoarea s-a întors acasă și mi-e bine.
Fidelitatea mi-e agățată de frânghia gâtului,
Strălucind în oglinda de ansamblu a momentului,
Sărăcind cocoașa temătoare de-odinioară,
Gară pentru trenuri cu vagoane de îndoială.
Sărută puțin pământ, nebun apoi, bate din palme!
Căci merită sărbătorit momentul de eliberare...
Pierde lacrima din vârf de pomente, zâmbind clar
Căci ai venit acasă acum, îți porți hainele iar.
Sângele clocotește, mustind în seva sa, putere vie.
Carnea crește, în puls rapid, trecând de anorexie
Și se stinge patima și scânteia nemulțumitoare
În ritmul lent de lună și soare, ritm de jonglare.
De-ai fost păduche des și mai ales de-ai fost prost,
De te-ai mulțumit doar cu imaginea unui scârbos
Ce ruga o asculta doar cu neputința sufletească...
Stai liniștit, ca mine, demnitatea ni s-a întors acasă.
De-ai plutit în pragul serii, cu iubirea într-o iubire
Și apoi te-ai prăbușit fără motiv de prăbușire...
În propriul foc de boală, nervi și smoală...
Atunci fi fericit ca mine, dragostea e-n aer, zboară.
Stresul se înmulțește cu fertilitatea unui eunuc,
Iar eu râd de el, în plină vină îl arunc...
Să-l văd cum își înghite coada, ca un șarpe veninos,
Fericit de compania unui cortegiu tenebros.
Pun întuneric în puternic de zăpadă stradă
Și m-așez pe tron de mine, pe piele mulată.
Cât despre injoseli și carii în coloana vertebrală,
Spun doar că-s trepte către regăsirea morală.
