Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 19

Capitolul 19
Presupus vinovat

"Îmi pasă.
Mereu îmi pasă.
Asta e problema mea."

Îmi doream cu ardoare ca lucrurile să revină la normal și chiar așa s-a întâmplat.
În ultimele zile viața mea a devenit una monotonă, exact ca înainte.

De când Adam mi-a mărturisit sentimentele lui pentru mine mă ignoră total. De trei zile nici nu m-a salutat, vin la el acasă, să muncesc, și nu mă bagă în seamă. Asta mă irită într-un fel dar sunt mulțumită că totul e ca înainte.
Eu, Hope și Louis am petrecut timpul împreună. Louis nu e deloc ceea ce pare, deși acceptă greu ideea că eu sunt sora lui se comportă foarte drăguț cu mine. E foarte diferit de ipocritul pe care l-am cunoscut acum ceva vreme. Hope îl privește sfioasă și după privirea ei îi este puțin teamă de el, dar Louis a asigurat-o că tatuajele și piercing-urile sunt doar măști care ascund un om inocent.

Mătușa tot nu vorbește cu mine și mă doare sufletul. O vreau aproape indiferent că soțul ei era să mă distrugă și acum se află la închisoare. Paisprezece ani a ținut locul unei mame și acum a uitat tot ce a fost în urmă. Eu o iubesc în ciuda a tot ce crede ea și nu mă voi lăsa păgubaș până când nu o conving să mă asculte.

Încă patru săptămâni și vara ia sfârșit. Și nu am făcut nimic în afară de a munci și a-mi petrece timpul cu Adam. O vară la fel ca celelalte, sunt sigură că nimeni nu ar vrea să fie în locul meu.

Iar acum, Adam evită să îmi ofere atenție. Îmi e atât de teamă, sunt terifiată de acest gând. Sunt înfiorată de gândul că aș putea să mă îndrăgostesc de el. Nu îmi doresc asta nicicum, însă nu pot indica direcția inimii. Nu vreau nici în ruptul capului să îmi creez sentimente pentru el, știu că voi suferi enorm din pricina lui. Când sunt cu el uit de mama mea, de Alex, de absolut tot. Ceea ce puțini oameni reușesc.

- Serena?

Aud vocea blândă a lui Margret care își așezase mâna caldă pe umărul meu. Eram total ruptă de realitate și dacă sărmana femeie a vorbit ceva cu mine nici nu am auzit-o. Sunt o fraieră.

- Ce se întâmplă cu tine?

Mi-am scuturat capul, încercând să îmi opresc lacrimile. Chiar dacă Louis se comportă frumos cu mine și pot spune că e un frate bun, această situație mă copleșește.
Îmi chinuie de-a dreptul sufletul și nu pot face nimic în privința asta.

- Am doar... multe pe cap.

E deja începutul lunii, o să îmi primesc facturile cu datoriile pe care va trebuie să le plătesc, am numai șaptesprezece ani, însă viața mă tratează ca pe un adult. Ar trebui măcar să îi mulțumesc mătuși că nu mă aruncă într-un orfelinat până împlinesc optsprezece ani. Ar fi fost ironic.

- Te voi asculta, ai nevoie să te descarci.

Eram din nou în pod, făcând curat.
Dar nu mă puteam concentra deloc.

- Mi s-au întâmplat multe. Am aflat că am un frate, știi tu... Harry. Și Adam mi-a mărturisit sentimentele lui pentru mine, eu sunt foarte confuză în legătură cu sentimentele mele și îmi doresc să-l rănesc, însă am făcut-o și mă simt al naibii de vinovată.

Margret mă cuprinse în brațele sale și îmi șopti că totul va fi bine. Lacrimile fierbinți îmi alunecau pe obraji și am încremenit când l-am zărit pe Adam în pragul ușii, privindu-ne. Mi-am șters lacrimile și m-am retras din îmbrățișarea lui Margret, mergând spre el. Emoțiile mi se amplificau cu fiecare pas făcut și tot ce voiam e să îmi asculte opinia, nu să creeze confesiuni false despre sentimentele mele.