Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 22

Capitolul 22
O doamnă și un vagabond

"Trebuie mereu să fie cineva care să-ți dea dependentă, dependența de iubire."

- Serena, cum ar sta asta pe mine?

Hope, încă de treizeci de minute vorbea cu mine și nici nu reușeam să o ascult. Mintea mea era complet pe altă planetă, nu puteam să revin cu picioarele pe pământ.
Nu-mi pot scoate din minte ce mi s-a întâmplat acum o săptămână. Adam și cursa ilegală. Nu mi-a trecut deloc prin cap că activitatea preferată a lui Adam sunt cursele. Atât lui cât și prietenilor săi.
L-am confruntat pe Louis în legătură cu asta și singurul lucru care l-a deranjat a fost că Kate a preferat să îmi spună adevărul. Am încercat din răsputeri să îi explic riscurile. Însă era cât de poate de conștient.
Mi-a explicat că înainte de fiecare cursă, ești nevoit să semnezi un document, prin care nu îi vei învinui pe organizatori pentru lucrurile care ți se pot întâmpla în timpul cursei. Și sunt bani, enorm de mulți bani implicați la mijloc. Sume ce conțin multe numere. Nu am întrebat exact ce sume, însă Louis mi-a spus că poate cumpăra de trei ori casa în care locuiesc dacă câștigă de două ori o cursă. Și mă întreb oare cum reușesc să implice atât de mulți bani.

Nu pot crede nici acum că l-am văzut pe Adam, implicat într-o cursă. Ce naiba? Pentru mine, pare ireală întâmplarea asta.
Cât despre el, nu i-am văzut fața încă de atunci. Chit că lucrez în casa lui destul de multe ore pe zi, nu s-a prezentat pe acasă. Iar Margret și familia lui par mai mult decât obișnuiți cu faptul că apare pe acasă doar când doarme. Acum că știu adevărul despre el, încerc să mă comport cât de obișnuit reușesc. Însă nu pot.

- Serena! Ce se întâmplă cu tine?

Izbucnește Hope iritată.

- Îmi pare rău. Rochia e superbă, o poți pune și pe ea în coș.

- Nu, Serena! Spune-mi acum ce se întâmplă? E din vina acelui băiat?

- Da, Hope, vina acelui idiot. Dar nu vreau să vorbesc despre asta.

- Dar trebuie să te descarci. Și eu te voi asculta.

- Nu azi...

Hope oftă și mă mulțumesc că s-a redus la tăcere și a renunțat la ideea de a mai scoate ceva de la mine. De o săptămână m-am distanțat de toți... de Louis, de Mady, de Kate. Și mă bucur că Adam nu a încercat să mă caute după ce am aflat despre activitățile lui particulare.
Nu pot să cred că el face asta de trei ani, după câte am înțeles de la Kate, și poliția încă nu l-a prins, nici nu îl bănuiește. Deși există un mare caz deschis despre cine organizează aceste curse și cine sunt cei ce le efectuează.

Am găsit o cafenea mai retrasă și am comandat o cafea cu lapte și lui Hope un cappuccino. Sărmana de Hope vorbea de zor cu mine însă urechile mele refuzau să o audă. În capul meu răsunau numai răgetele motoarelor de la cursă. Nu îmi puteam scoate din cap momentul când au pornit, când au luat prima curbă și au dispărut din raza noastră vizuală și momentul când au reapărut, Johnny câștigând cursa. Fiecare participant avea un copilot, fete sau băieți instruiți pentru asta. Fiecare are rolul de a găsi cele mai bune locuri de pitit în caz că polițiștii devin insistenți. Și Kate este un astfel de copilot. O mână dreaptă a șoferilor.

Încă nu pot crede că toate astea sun reale.

- Serena! Tu vezi ce văd și eu! Revino-ți la realitate!

Îmi atrase atenția Hope și tresar. Îmi așez mâna în palmă și o privesc.

- Chelsea!

Îmi făcuse semn să privesc în dreapta mea și îmi îndrept privirea în direcția indicată de Hope. Bărbia mea aproape că atinse pământul. Chelsea se afla lângă Adam, la o masă nu departe de locul unde stau eu cu Hope. Ea mă privea la rândul ei, la fel și Adam. Mi-am strâns ochii, apoi m-am frecat frenetic pentru a fi sigură că ceea ce văd este real. Dar era cât se poate de adevărat. Chelsea și Adam erau împreună, în aceeași cafenea.