Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 36

Capitolul 36
Ascultă-mi sufletul

"Degeaba îți dau dragoste
Că o consumi prea repede."

Durerea din piciorul meu era aproape inexistentă, trecuseră câteva zile de când îmi plâng de milă pe patul ăsta de spital, care nu e confortabil nici pe de parte.
Louis, Adam, Hope, Mady, Kate și toți ceilalți au trecut pe la mine. Până şi Faith a stat pe un scaun, fără să vorbească nimic cu mine, însă mătuşa... pare că nici nu a aflat de accidentul meu. Şi asta îmi rupe sufletul, e ca mama mea şi am nevoie de ea chiar dacă l-a ales pe Harry în locul nostru. Am nevoie de o vorbă bună, de cineva care să mă înțeleagă... în schimb nu primesc nimic.
Măcar prieteni sunt aici, lângă mine. Deși am nevoie de prezența unui adult în viața mea.

Nu era trecut de ora trei dimineața şi somnul nu mă vizitează. Mă tot frământ pe o parte şi pe alta, însă fără nici un rezultat. La ora cincisprezece voi primi fişa de externare şi voi pleca în sfârşit de aici, până acum am fost imobilizată la pat. O asistentă a început a face crize atunci când a văzut că m-am ridicat din pat pentru a-mi lua paharul cu apă de pe masa de la câțiva pași de patul meu.

Era începutul lui octombrie şi era un frig de necontestat în salon, nici măcar o amărâtă de pătură mai groasă nu aveam. Nu prea îmi făceam prezența pe aici, niciodată nu am fost într-o stare atât de gravă încât să ajung în spital. Și pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu, până acum câteva zile.

Îmi era foame. Și îmi era dor să petrec timp cu Adam în confortul casei mele. Sunt ca şi dependentă de el, vreau să-l văd în fiecare moment, vreau să mă țină de mână în fiecare moment, vreau să ştiu că e în permanență lângă mine. Până și eu trebuie să recunosc că nu este tocmai în regulă ceea ce fac.
Și în minte îmi revin momentele când îmi juram că nu mă voi îndrăgosti de el niciodată, că voi încerca să stau departe de el. Sunt atât de fericită că e al meu, îl iubesc din tot sufletul meu. A trecut puțin timp de când îl cunosc, însă pentru mine par ani întregi. Am avut parte de una dintre cele mai frumoase veri.

Sperând că somnul o să mă ia, am închis ochii şi mi-am alungat orice gând din minte. Eram destul de obosită, chiar dacă stau tolănită în acest pat de câteva zile.

*

Era ora zece dimineața, așteptam cu nerăbdare să aflu la ce oră pot pleca acasă. Când am venit aici, doctorul mi-a spus că au de gând să mă țină sub observație pentru puțin timp, dar a trecut o săptămână şi câteva zile. Şi au mai rămas doar trei săptămâni până la ziua mea de naştere, şi voi fi majoră în sfârşit.

- 'Neața.

Tresar când o aud pe Hope țipând şi dând buzna in salon, urmată de Louis şi doctorul Jeremy.

- Domnișoară Evans, o să ne lipsiți.

Îi întinde o hârtie lui Louis şi el o semnează. Cred că aceea este fişa mea de externare.

- Nu uitați, nu solicitați piciorul la efort, odihniți-vă cât puteți de mult, mușchiul afectat se va vindeca greu. Dacă se întâmplă ceva, nu uitați să mă anunțați. Însă avem nevoie de o întâlnire peste două săptămâni, pentru a stabili cu exactitate programul recuperării.

- Desigur, mulțumesc din suflet.

Doctorul zâmbise şi plecase. Dar abia aşteptam să plec eu din locul ăsta.