Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 24

Capitolul 24
De ce am învățat să plâng

"Durerea o putem suporta și singuri, dar pentru fericire e nevoie de doi."

A trecut o săptămână de la toată povestea cu "BB"-ul și nu am reușit să îmi revin în totalitate. Era să fiu abuzată pentru a doua oară și gândul ăsta m-a făcut să rămân închisă în casă. Viața mea vara aceasta s-a asemănat cu un film demn de premii grammy. Și unii ar visa la o viață ca asta însă eu nu, nu e deloc ușor să fii martoră la unele evenimente care pentru o viață monotonă ca a mea sunt pur și simplu ireale.

Vara e pe sfârșite și nu-mi vine să cred că a trecut atât de repede. Adam a stat mereu cu mine săptămâna aceasta și rar a plecat de pe capul meu. Dar e plăcut, să știu că-i pasă, că alege să își petreacă timpul cu mine decât în acea văgăună de depravați.

A doua zi după acea întâmplare de la The BB House, a venit la mine urlând din toți rărunchii pentru că nu i-am spus adevărul despre posibilul abuz din partea lui Johnny. Probabil că a aflat despre el de la băiatul acela brunet care m-a ajutat să scap de el.

- Serena, școala se apropie și am nevoie de rechizite.

Spuse Hope și mișc afirmativ din cap. Deși nu aveam starea necesară de a părăsi casa, pentru că era o zi călduroasă, am acceptat și am urcat la etaj pentru a mă schimba. Hope făcu la fel, iar Adam ne așteptase la parter.

- Am să vă conduc eu.

Adam se trezi vorbind și Hope a fost încântată pentru că altfel eram nevoite să luăm metroul.

- Unde este Louis?

Mă întrebase Hope în timp ce am închis ușa casei și ne îndreptam spre mașina lui Adam, parcată în paralel cu trotuarul.

- Acasă, bănuiesc.

Deși Louis și-a adus aici câteva lucruri din ale sale, nu își petrece foarte mult timp pe acasă. Nu am idee ce face, însă am să îl confrunt în legătură cu asta. Cel puțin, nici un control din partea serviciilor sociale nu s-a abătut asupra noastră și acest fapt mă bucură. Și mătușa Angelina a ales să pună pauză războiului dintre noi, cel puțin pentru moment.

- Adam este foarte drăguț, ești norocoasă.

Hope îmi șoptise înainte să intrăm în mașină și încep să râd.

- Numai noroc nu îl putem numi.

- Despre ce vorbiți?

Interveni Adam și eu cu Hope începem a râde simultan.

- Despre nimic.

Adam pornise și i-am oferit adresa unei librării unde în fiecare an efectuăm cumpărăturile pentru școală.

Eram așa de obosită, și nu fizic, ci psihic. Nu mai puteam face față în niciun fel. Mi s-au întâmplat atât de multe încât nu mai am încredere în nimeni. Până acum, nu am văzut tatuajul cu "BB" pe trupul lui Louis, și nu mi-aș dori să o fac. Însă deja știu că el face parte din acest rahat și nu sunt tocmai încântată de asta. Sper doar ca eu și Hope să nu fim în pericol din pricina faptului că el este implicat într-un astfel de cult.