Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 20

Capitolul 20
Clanul Evans

"Vine un moment în care cedezi, cedezi chit că te-ai abținut atât de mult."

Țineam strâns cana cu ceai în mână și priveam plictisită picurii de ploaie ce alunecau pe exteriorul geamului.

- Îți jur că Kate a scos pe gură niște prosti, irelevant.

Adam de o oră încearcă a mă convinge să vorbesc cu el, însă momentan nu vreau. De dimineață nu știu ce bombănea Kate și m-a făcut să renunț la ideea de a afla secretele lui Adam, dacă poate veni vorba chiar de închisoare cu secretele lui, prefer să mă distanțez de ei. Nu vreau să fac parte din grupa unor delicvenți.

- Las-o baltă Adam. Lasă-mă în pace.

*

- Ce ai vrea să facem azi?

Mă întrebă brunetul și ridic neștiutoare din umeri. Nu aveam nicio idee.

- Du-mă la mormântul mamei.

Spuse și îl privesc tristă. Louis e atât de diferit încât nici nu îmi vine a crede că e chiar el. Se poartă drăguț atât cu mine cât și cu Hope.

Era duminică după masa și ploaia se oprise.

- Te duc, să o luăm și pe Hope?

- Da. Haide la mașină.

Am urcat în mașina lui de culoare albastru închis și i-am trimis un mesaj lui Hope cum că venim după ea. Aveam câteva apeluri și mesaje de la Adam în care mă implora să vorbesc cu el. Astăzi sau chiar mâine, trebuie să mă întâlnesc cu Kate și să o conving să-mi spună despre Adam, să-mi spună absolut tot. La început nu voiam să fiu atât de băgăcioasă, însă acum vreau cu orice preț să aflu de ce naibii ar putea să intre la închisoare. Adam e periculos, și trebuia să-mi dau seama că mi-a făcut probleme încă de la primul sărut, pe care mi l-a dat fără voia mea.

În scurt timp, ajunsesem în fața casei lui Harry. Și am rămas mirată când Hope era pe alee, alături de mătușa Angelina.
Mătușa încă nu avea burta evidentă pe care trebuia să o aibă fiind însărcinată, hainele largi pe care le purta o ascundea. Părea atât de tristă și abătută și mă doare sufletul să știu că suferă după acel monstru din pușcărie. Am să-i fac o vizită într-o zi lui Harry și asta doar ca să mă laud cu libertatea pe care o am și el nu.
Era cât pe ce să mă distrugă, dacă era să se întâmple ceea ce dorea să îmi facă cu siguranță rămâneam cu sechele grave. Mă chinui zi de zi să nu mă gândesc la acele momente și să trec peste, dar m-a marcat în mari proporții.
Cobor din mașină și Hope vine spre mine, cuprinzându-mă în brațele ei.

- Du-te la Louis, vin și eu imediat.

Hope se conformă și eu rămân pe loc, privind-o pe mătușa mea. Ea mă privi la rândul ei și în ochii săi erau prezente sentimentele de gelozie, tristețe, trădare, dezamăgire, furie... și le simte doar pentru mine.

O mașină se auzise parcând pe aleea garajului, și am crezut că îmi vor ceda picioarele. Nu credeam că îl voi vedea aici, era atât de bine fără el, lumea era mai bună fără el. Coborâse din mașină și colțurile gurii i se ridicase într-un zâmbet malefic, ochii lui ca smoala mă priveau răzbunători. Am rămas de-a dreptul șocată.
Adineauri aveam gânduri pașnice cum că el e un pericol și e pitit după gratii... și în secunda următoare apare în împrejurimi.
Asta e doar o demonstrație a sorții... mă urăște. Am încremenit în loc și l-am privit cum se mișcă nepăsător spre mătușa mea, cu un aer de dominator.