Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 3

Capitolul 3
Ziua cea mare... şi ghinionistă

"Nu, dragostea dintre noi nu a murit, orgoliul ne ține în lanțuri."

- Nu plânge! M-am chinuit pentru acest machiaj.

Țipă Chelsea şi râd. Îmi era teamă de această zi, emoțiile mă copleșeau şi lacrimile mai că aveau să apară şi o să îmi strice întreg machiajul.
Rochia albă îmi venea la perfecție. Arătam superb.

Chelsea e domnișoară de onoare şi am ales pentru ele rochii roz şi lungi, la fel de superbe. Această nuanță de roz a fost aleasă de Chris, decorul din sală avea aceeași culoare.

M-am ridicat de pe scaun şi m-am privit în oglindă. Mătuşa Angelina şi mama lui Chris îmi ajustau rochia. Chelsea era preocupată de păr şi voal.
Am așteptat acest moment toată viața, şi uite că în sfârșit se întâmplă. Şi când îmi aduc aminte de asta îmi vine să plâng. Mă abțin din răsputeri. Pentru că mi-aș fi dorit ca mama mea să fie cea care îmi oferă confort și ca tatăl meu să fie cel care mă îndrumă spre altar, fiind cel care își dă permisiunea ca fiica lui să sub aripa altui bărbat decât tatăl ei, după ce a fost de acord că fetița lui cea mică a crescut.
Nu, nu am de gând să mă mai gândesc la asta.

Voi avea o viață fericită lângă Chris, sunt sigură de asta, sunt sigură că povestea noastră de dragoste va fi țesută în continuare.

- Bine. Limuzina băieților tocmai a ajuns şi în cinci minute ajunge a noastră.

Chelsea spuse, privind pe fereastră. Ne îndreptam spre biserică, pentru a săvârși ceremonia de unire spirituală.

Casa era ticsită cu rude. Din partea lui Chris mai mult.

Până când limuzina noastră ajunse, am început să ne facem zeci de poze, ca să imortalizăm aceste momente importante pentru mine.

- A ajuns.

Am coborât toate jos şi am urcat în limuzină, eram eu şi domnișoarele de onoare.

Cu cât limuzina se apropia, cu atât emoțiile mă doborau. Îmi doream să plâng de fericire, amintindu-mi din nou că în aceste momente am nevoie de mama mai mult decât oricând. Hope arăta excelent, rochia roz o prindea la perfecție şi machiajul o făcea să pară cu vreo doi ani mai mare.

Totul decurge perfect până acum. Sper că totul va merge la fel de bine şi în continuare. Adică, nu are sens să îmi fac atâtea griji, nu voi lăsa nimic să strice această zi minunată.

Îmi amintesc cum l-am cunoscut pe Chris. Mă certasem cu Adam şi am decis să ies la o plimbare, de fapt nu eram în Seattle, eram într-un oraș mic din apropiere, la un hotel de patru stele, după ce am fost externată din spital, din pricina faptului că fusesem împușcată în picior
Ne-am ciocnit unul de altul şi de acolo începuse povestea. Apoi, când s-a certat cu mama sa şi m-a rugat să îl găzduiesc. Dacă ar fi apelat la ajutorul altcuiva, nu știu unde s-ar fi ajuns. Ne va aștepta o viață lungă şi fericită. Presimt asta.

Limuzina oprise şi inima mea îngheață.

Nu erau prezenți foarte mulți oameni la ceremonie, ci doar rude şi apropiați. Vor fi mai mulți la petrecere.