Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 20

Capitolul 20
Indecent

"Și mă duc, unde nu știu.
Sufletul îmi e pustiu."

- Și cum a fost prima zi?

O întreb pe Hope care se juca pe telefon în dreapta mea. Astăzi a fost prima zi de școală, și ea nu pare prea încântată de idee. Sper doar să nu se lase de învățat, ceilalți trei ani de liceu m-a făcut să fiu mândră de ea și notele ei.

- Ca de obicei, discursul de adormit și orele plictisitoare.

- Dar de ce ești abătută? Se vede pe fața ta.

- Hmm... Doamna dirigintă a spus că vrea să vorbească cu părinții elevilor din clasa mea. Eu nu am așa ceva.

- Nu te întrista Hope. Știu că e greu.

- Nici măcar nu știu cum arată, niciunul dintre ei. Doar în idioatele acelea de poze...

Am inspirat adânc prinzând-o de mână. Știu că nu s-a împăcat cu acest gând. Să că îi este greu, în special că acum e mai mare și înțelege mai bine problemele vieții.
Și mie îmi este dor de mama, și aș da orice ca ea să se întoarcă. Însă m-am obișnuit cu dorul de ea, mă doare dar e o durere suportabilă.

Am ajuns acasă și Hope intră înăuntru, eu am mers spre port-bagaj și am scos cumpărăturile.

Gândul mi-a zburat la Adam. Abia l-am convins să accepte să meargă în Spania cu David și Henry. Dar această mini-vacanță o merită după câte a aflat într-un timp atât de scurt.
Îmi trimite mesaje din 5 în 5 minute. Încep să cred că e obsedat, dar îmi place asta.
Și să nu mai spun de mine, simt că mor de dorul său.

Am intrat în casă și am început să pregătesc masa.
Aveam o durere insuportabilă de cap, sper că nu am răcit.

- Mi-ai văzut pantofii de casă?

Tresar când o aud pe Hope și din greșeală trec cuțitul peste deget, crestându-mi pielea.

Am mormăit o înjurătură și am luat un șervețel înfășurându-l în jurul degetului.

- Scuze, nu am vrut să te speri.

- E OK, pantofii sunt în baie.

Mi-am mușcat buza de jos din cauza durerii. Mi-am despicat pielea adânc.

După ce mi-am pansat degetul, m-am așezat cu Hope la masă.

- Știi...trebuie să îți spun ceva, important...

Îmi spuse ea și îmi sprijin bărbia de dosul palmei, privind-o.

- Spune-mi...

- Îl mai știi pe Sean?

- Desigur.

- E într-un fel...iubitul meu.

Ochii mei s-au lărgit la cuvintele pe care Hope le-a rostit.
Are 17 ani, nu îi pot interzice să aibă un iubit.