Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 39

Capitolul 39
Prizonierii trecutului

"Spune-mi ce e de făcut, că vreau să fie ca la început
Dar tu nu mai vrei tot ce am avut."

Sufletul mi se frânse complet privind imaginile din fața mea. Mătuşa mea mereu spunea că trecutul e ca un fluture, dacă îi atingi prea mult aripile nu mai poate zbura. În cazul meu ar trebui să las fluturele să zboare, însă nu pot, nu pot uita trecutul.

Cel mai emoționant cadou a fost cel al lui Hope, un DVD cu momente imortalizate încă de când aveam doi ani, nu ştiu cum acele poze au ajuns pe mâna ei, însă sunt fericită că le are. În special pozele cu mine şi Alex de-a lungul relației noastre.

Era vineri seara, a trecut o săptămână de la petrecerea mea. Am fost la şcoală în această săptămână, şi spre mirarea mea, colegii și profesorii m-au primit cu drag înapoi.
Serena a fost împuşcată şi toată lumea se schimbă radical. Ciudat.

Eram singură acasă și afară era în plină desfășurare o furtună înspăimântătoare.
Chiar dacă eu şi Adam ne-am împăcat şi lăsăm la vedere că suntem fericiți, în particular nu e deloc astfel. Între noi sunt numai tunete şi fulgere şi nu știu care este de fapt sursa acestor lucruri. Ne iubim, dar relația dintre noi e ca o mașină căruia îi lipsește o roată și înaintează îndărăt. Cert e că eu îl iubesc nespus şi o să mă străduiesc să o mențin cât mai lină, pentru simplul fapt că nu vreau să-l pierd. Nu l-am văzut de două zile.

Am tresărit atunci când un tunet puternic se auzise şi luminile s-au stins. Drace... am început să tremur şi am luminat camera cu ajutorul telefonului. Vuietul vântului era groaznic, scoțând un sunet asemănător unui urlet de spaimă.

Am coborât la parter cu scopul de a mă asigura că ușa de la intrare este încuiată, dar telefonul se stinse, fiindcă nu mai avea baterie şi un zgomot se auzise în sufragerie. Eram pe la mijlocul scărilor şi m-am oprit în loc, tremuram din toate încheieturile şi înghițeam în sec. Era o beznă de nedescris, zgomotele încă se auzeau, şi erau mai mult ca nişte paşi decât zgomote.
Deodată, aud țipătul idiotului meu frate. Mi-am rotit ochii peste cap, deşi inima era cât pe ce să îmi sară din piept atunci când a țipat, am insistat asupra butonului telefonului și când acesta s-a aprins, așez lumina asupra lui şi el doar râde amuzat, acompaniat de cineva, mai exact de Adam.
Mi-am păstrat atitudinea serioasă, ce măgari.

- Ți-am spus că nu e o idee bună, uite ce speriată e.

Spuse Adam, cuprinzându-mă în brațe. I-am inspirat parfumul și mi-am înfășurat brațele în jurul taliei lui, începând să mă liniștesc din această traumă.

- Ce căutați aici? Încă nu vreau să te văd, Louis.

- Oh, scutește-mă. Am venit după mine, trebuie să vii cu noi!

- Unde? Nu părăsesc casa pe furtuna asta!

- Te rog.

Intervenise Adam și am oftat.

Am fugit toți spre maşina lui Louis. În mașină ne aștepta Samantha, am salutat-o odată ce am urcat pe bancheta din spate.

Adam Tuner, pur și simplu, ședea în capătul opus al banchetei, fiind implicat profund în conversația cu Louis. Pe când fratele meu și Sam aveau mâinile unite, cu toate că Louis era preocupat cu schimbatul treptelor de viteză. Pe când Adam, refuză să stea lipit de mine. După cum spuneam, relația noastră se duce dracu, din nou.

- Louis, ai de gând să pornești căldura? Tremur de frig.

- De ce aș face asta din moment ce iubitul tău se află lângă tine. Vă puteți încălzi reciproc.