Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 35

Capitolul 35
Baby girl

- Adam, nu ar fi corect să mergem la spital?

Îl întreb, observând că el stă pe gânduri. Și era așa de pierdut încât nici nu auzise ce am spus.

Îmi flutur palma prin fața lui și își îndreptase atenția asupra mea.

- Ai spus ceva?

- Ar fi bine să mergem la spital pentru Kate. Chiar dacă ea e o scorpie veninoasă. Nu se știe cine e tatăl, poate ești chiar tu.

- Nu sunt eu! Și nu mergem niciunde.

- Serios? Nu! Ție nu îți pasă! Nu tu ești tatăl copilului. Dar mai ai puțin și plângi aici din vină că bebelușul nu are șanse la viață. Nu te mai înțeleg. Ești exact ca o femeie pe menstruație.

Mă îndrept spre dormitor și îmi iau alte haine.
Dacă el nu are de gând să vină la spital. Voi merge eu singură. Pentru că la dracu, într-un timp m-am înțeles perfect cu Kate. Înainte să ne "batem" pentru Adam.

- Tu chiar te duci la spital? După câte ți-a făcut?

- Adam, nu uita motivul. Tu ai pus-o să se prefacă prietena mea, și ea te-a ascultat pentru faptul că era îndrăgostită de tine și te voia numai pentru ea. Ne vedem mai târziu.

Iau o geacă pe mine și merg spre mașină.

La naiba, nici nu știu la ce spital a născut.

Așa că opresc într-o parcare și îl sun pe Adam, abia făcând rost de adresă.
Era în jur de ora 18 și întunericul se abate ușor ușor asupra orașului.
Poate că alți nu ar face asta în locul meu, dar și Kate mi-a fost prietenă odată. Și dacă bebelușul ei moare, va trece printr-un chin cumplit.

Spre final am ajuns la spital, întrebând prima asistentă de salonul lui Kate.

Și când am ajuns pe palierul ei, inima mi-a stat în loc când am văzut persoana care se învârtea în loc.
Kan.
Monstrul.

- Tu ce faci aici?

Îl întreb cu inima urcată în gât.

El își ridică privirea din pământ, și un rânjet diavolesc îi apăru pe față, provocându-mi fiori.

- Ce? Mai nou nu am voie să îmi vizitez iubita?

N-am mai stat pe gânduri, și am intrat în salonul lui Kate.

Era cu spatele către ușă, întinsă în pat și suspina.
Îmi părea așa de rău pentru ea.

- Kate?

- Serena!

Se întoarse brusc și mă apropii de ea.
Mă luase total prin surprindere atunci când mă cuprinse în brațe, plângând pe umărul meu.
Am mângâiat-o pe spate și am închis ochii când i-am văzut vânătaia imensă de pe mâna stângă. Era albă ca varul și sleită de puteri.
O altă vânătaie îi împânzea ochiul drept, și răni ușoare pe obraz. Ce Doamne s-a întâmplat cu ea?