Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 28

Capitolul 28
Consecutiv

Mă întorc pe partea dreaptă, oftând adânc din vina somnului care nu mai are de gând să mă ia noaptea asta.
Este deja ora 3 dimineața și nici nu am reușit să ațipesc puțin. Ci doar mă fâțâi în pat, ștergându-mi lacrimile care cad din când în când.

Mi-am dus mâna pe partea goală a patului, suspinând adânc. Am nevoie de el mai mult decât orice.
Corpul meu s-a obișnuit atât de mult cu prezența lui, încât atunci când e absent mă doare.
Pur și simplu nu mă simt în stare să îl iert, de data aceasta a întrecut măsura. Nu îl puteam crede niciodată în stare de așa ceva. Nu credeam că el mă poate obliga să fac ceea ce nu vreau. Adevărul e că era și beat, însă ăsta nu e un motiv pentru ce a făcut.

E a patra noapte când nu dorm lângă el, când nu sunt lângă el, de când nu vorbesc cu el.

Plec la muncă la ora 8 dimineața și mă întorc la 21. Nu mi-e ușor deloc, în lăuntrul meu urlu. Și aștept să mă audă cineva și să mă salveze din abisul adânc în care am căzut.
David și Hope mi-au spus că s-a izolat, și nu mai vorbește cu nimeni.
Da, suntem în aceeași casă, el în dormitorul nostru și eu în camera de visa vis. Sună ciudat, însă nu am reușit să ne întâlnim deloc.
Mai îmi aud numele strigat de el pe partea cealaltă a uși, dar înghit lacrimile și îi spun să plece.

La ora 8, soneria nemernică se auzise și am înjurat în barbă. Noaptea aceasta am dormit doar o singură oră. De la 7 și până acum.

Mi-am luat hainele pentru muncă și am ieșit silențios din cameră, îndreptându-mă spre baia de la parter.

Mi-am făcut rutina și am plecat la muncă.

Eram așa de obosită, lipsa somnului era destul de evidentă pe fața mea. Îmi venea să îmi pun scotch pe ochi ca să nu adorm la volan.

Mașina lui se odihnea în garaj. De câteva zile stă aici, și el nu o mai folosește.

La muncă, aceleași lucruri aveau să mă întâmpine. Acte cu carul, întâlniri de afaceri de planificat, contracte de pregătit, un calvar total.
Îmi place să fiu secretară, dar devine enervant. M-am săturat de tot ce mă înconjura, dar ce am de făcut altceva decât să tac și să mă prefac că totul e OK.

Pe la ora 17, Hope mă sunase și am auzit-o gâfâind speriată.
Asta mi-a făcut inima să îmi bată ca nebuna.

~ Hope ești bine?

~ Serena, Adam...a suferit un accident, și e cât se poate de grav.

Am simțit cum o stare de greață mă cuprinde și m-am sprijinit de marginea biroului ca să nu cad jos.
M-am lăsat pe scaun și mi-am dus mana pe piept, încercând să îmi reglez bătăile inimii, care erau atât de accelerate încât credeam că voi leșina.

~ Spune-mi că glumești.

~ Mi-aș dori să glumesc. Acum sunt în drum spre spital. Nu știu mai multe decât că accidentul a fost grav, din câte am înțeles.

Hope îmi dăduse adresa spitalului si mi-am notat-o în palmă.

- Chelsea, spune-i lui Chris că plec. Am o urgență.