Au trecut 6 zile de când Adam a început să "muncească" pentru acea adunare. Parcă "F50" se numea. Problema nu e că lucrează acolo, ci marea problemă este că noi nu mai arătăm deloc ca un cuplu. Chiar deloc. Și mă doare al naibii de tare asta. După cum a spus el, noaptea ajunge târziu acasă, și ca să nu mă deranjeze nici nu mai intră în dormitorul nostru, doarme în camera alăturată. Fir-ar a naibii ea să fie de situație. Nu mai suport acest morav al lui, abia dacă am schimbat 5 cuvinte această săptămână. Nici nu mai știu cum sună vocea lui, atingerea lui, îmbrățișarea lui, săruturile lui, absolut nimic.
Îmi șterg lacrimile ce curgeau pe obraji și îmi strâng puternic ochii încercând să alung usturimea ce mi i-au acaparat. Tocam ceapa pentru mâncare, pentru cină. Și pe lângă, lacrimile provocate de ceapă, erau un motiv bun după care să mă ascund, să spun că nu se întâmplă nimic între mine și Adam.
Asta e una dintre cele mai celebre caracteristice a lui Adam, să mă facă să plâng.
Ceva timp mai târziu, eu, Hope și David ne-am așezat la masă. Am aruncat întâmplător ochii spre geam, era întunecat total afară și fulgi de nea se lipesc lin de suprafața pervazului. Era sfârșitul lui ianuarie, dar iarna încă nu își scade din puteri.
Tresar când după o liniște îndelungată Hope începe să chicotească, David alăturându-se. David m-a făcut să am totală încredere în el. E un băiat bun. Are grijă de Hope și după cum o privește îți dai seama că o iubește din tot sufletul. O face fericită.
- Noi urcăm sus. Noapte bună.
Hope mă sărută pe obraz, apoi urcă în camera ei. Era în jur de ora 21, și eram așa de obosită.
După ce am spălat toate vasele, ies din bucătărie, și mă opresc o secundă în loc când ușa de la intrare se deschide brusc... Adam, sau așa bănuiesc, intrând vânt. M-am și speriat ce Dumnezeu, cu puloverul ăla mare și negru, cu gluga pe cap. Mai ceva ca un criminal în serie. Nu îmi dădeam seama că era el, dar l-au dat de gol adidașii albi.
- Hei!
Strig și se oprise în loc, lăsându-și privirea în pământ.
Gluga îi acoperea tot capul.
M-am apropiat de el, și m-a uimit total când se întoarse brusc și dă să plece la etaj.
- Adam, vrei să punem punct aici?! Că eu m-am cam săturat...
Îi spun revoltată, punându-mi mâinile în sân. Calc în picioare toate promisiunile pe care le-am făcut și îl părăsesc, sunt în stare să cresc un copil și singură.
- Vorbești prostii.
Îmi replică și fac o grimasă. Nu mă crede în stare de așa ceva.
- Ce se întâmplă cu tine Adam?! Nu uita că în curând vei deveni tată, așa vei face și peste 8 luni?
O liniște morbidă se lăsă între noi. Își dăduse gluga jos din cap și rămân de-a dreptul șocată când îi zăresc chipul brăzdat de răni. Mi-am scăpat până și bolul cu pop-corn din palme.
- C-Ce Dumnezeu ai făcut?
Întreb înghițind în sec și fac pași spre el, îi prind bărbia între degete și îi întorc capul spre dreapta, pentru a analiza mai bine vânătaia imensă ce îi contura ochiul și zgârietura de pe obraz. Arcada era prinsă cu copci.
Mi-am trecut mâinile prin păr și și l-am privit speriată. Rănile erau proaspete, semn că le-a primit recent.
- Ce ai făcut Adam?
Îl întreb în timp ce urc la etaj în spatele lui. Am recuperat trusa de ajutor medical din baie și am intrat în dormitor. Am pus dezinfectant pe o bucată de vată și i-am tamponat rănile deschise de pe față.
- Spune-mi odată cu cine te-ai luat la trântă? Arăți de parcă te-a tăbăcit un dinozaur.
- Kan...
- Ești nebun? De ce te-ai luat cu el?
- Vrei să-l las să te violeze la colț de stradă?
Am oftat adânc și am dus înapoi în baie trusa de ajutor medical.
Aveam atât de multe întrebări să îi spun, zeci, dar nu îndrăzneam. E așa de irascibil de parcă e o femeie în acea perioadă. N-am de gând să îi spun nimic. Poate în această noapte va dormi din nou în camera de lângă. Mâine e sâmbătă, și voi merge la mormântul mamei.
M-am întors în cameră și am chicotit scurt când Adam era întins în pat, cu picioarele atârnându-i pe jos și cu o mână pe piept. La naiba, de ce trebuie să fie așa de simpatic? Oricât de mult aș vrea să par supărată pe el, chiar nu izbutesc. Îl iubesc prea mult, nici măcar nu pot să glumesc spunând că îl urăsc.
L-am lăsat așa cum era. Oricum e obișnuit să doarmă în blugi.
*
Pleoapele mi s-au ridicat, trezindu-mă brusc din somn. Am încercat să trag aer în piept, din cauza greutăți ce era plasată deasupra mea. Mai exact Adam, care mă ține exagerat de strâns în brațe. Cauza trezirii mele era telefonul lui, care suna într-una.
Oprise soneria și se întoarse asupra mea oftând.
- Nu pleci?
- Nu mor dacă întârzii 5 minute.
La cât de întuneric era în cameră, cred că era în jur de ora 6 a.m.
- Ne-am distanțat.
Îi spun, somnul părăsindu-mă total.
- Mi-e prea somn ca să port o discuție lacrimogenă.
- Vorbesc serios.
- Și eu vorbesc serios când spun că mi-e somn. Te iubesc Serena, şi ştiu că ne-am distanțat, însă tot ce fac e pentru binele familiei noastre...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
