Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 21

Capitolul se va relata din perspectiva lui Adam.

Capitolul 21
Dragoste reală

Îmi trec buricele degetelor peste brațul Serenei. Pielea îi era rece ca gheața așa că am pus pătura peste ea.
Era în jur de 4 dimineața și nu aveam somn, cine poate avea somn când are lângă el o rază de soare ca femeia asta. Nu știu ce îmi face, dar cert e că sunt îndrăgostit lulea de ea.
Mereu am fost, dar ego-ul meu a refuzat să creadă asta.

Ador felul în care se încruntă când fac câte o prostie, ador zâmbetul care îi apare pe față când mă vede, ador brațele micuțe care se înfășoară în jurul meu și mă îmbrățișează cu atâta dragoste. Iubesc totul la ea, și nu știu cum se face că am ajuns să fiu nebun după ea.
M-am întors din excursia din Spania special pentru ea, pur și simplu nu am mai rezistat acolo, fără să îi aud vocea dimineața și fără să îi simt buzele peste ale mele.

Dragostea e ceva care te lovește din întâmplare.

Când am văzut-o pe Serena pentru prima dată, voiam doar să fac mișto de ea. Avea 17 ani și muncea ca menajeră în loc să meargă în cluburi, ca un adolescent obișnuit de 17 ani. Dar încet am început să privesc din altă perspectivă lucrurile. Ea nu era o târfă, ea era o fată atât de simplă cum puține mai sunt în ziua de azi.
Când a apărut ea, a fost lumina din tunelul meu întunecat.

Regret, m-am comportat josnic cu ea. Cu toată acea actorie și videoclipul nenorocit. Am fost pur și simplu un prost.
Nu știam să prețuiesc lucrurile care mă înconjurau, în special să o prețuiesc pe ea, cea care mă accepta cu tot cu defecte.

Deodată pielea ei se făcuse de găină sub atingerea mea și am zâmbit când și-a deschis pleoapele lăsându-și la vedere ochi albaștri închiși.

Am tras-o la pieptul meu și am sărutat-o pe frunte.

Ea e firul de ață care mă ține în viață.

- Scuze, nu voiam să te trezesc.

Îi spun și ea se cuibărește la pieptul meu, transmițându-mi căldură. Nici iarna nu m-ar mai afecta dacă ea ar fi lângă mine.

- Cât e ceasul?

Întreabă cu vocea răgușită și chicotesc.

- Ora 4.

- Asta e ora îndrăgostiților.

Am chicotit din nou și am așteptat să readoarmă, să o pot privi fără să mă creadă un ciudat.

După ce ne-am despărțit, nu am mai vrut să stau în locul ăsta care îmi provoca atâta rău, amintindu-mi numai și numai de ea. Am plecat în Spania, dar era la fel de dureros, tocmai acolo a fost pus punct relației noastre, din vina mea. Apoi am plecat în Italia, unde am stat 6 luni și în afară de băut și bocit nu am făcut nimic altceva. Puneam oameni să o spioneze, voiam să fiu aproape de ea, dar în același timp să fiu departe. La un an după, m-am întors în America și din întâmplare am văzut-o pe stradă, de mână cu Chris, am crezut că fierb de nervi, nu mi-am putut întoarce capul după ea, pentru că imaginea ei cu altcineva de mână era ca o tortură.
Și la două luni am plecat din nou în Europa, Franța mai exact. Acolo am stat 5 luni și iar m-am întors în America.
Și vara aceasta ne-am întâlnit în acel local, ea era cu fiica mătușii sale în brațe, și am crezut că era copilul ei. Mi-a venit să îmi smulg părul din cap, chiar dacă nu era iubita mea nu doream să fie fericită lângă altcineva.
Ea era deprimată, și tot mai melancolică cu apropierea nunții. Știu ce simțea, ea era încă îndrăgostită de mine și a găsit în Chris o cale de refugiu.
Am plănuit totul în ziua nunții, până la cel mai mic detaliu. Și cum soarta ține cu mine am intrat tocmai în momentul în care trebuia să răspundă.