Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 38

Capitolul 38
Fără pedală de frână

Eu și Adam am căzut la un acord comun. Decât să piardă din întâmplare acele curse nenorocite și să moară, mai bine așteaptă până când se termină contractul sau ce Dumnezeu o mai fi și ăla.
Nu a avut de lucru, și i-au trebuit bani cu căruța. Acum să suporte consecințele.
Va fi majoritatea timpului plecat, în loc să stea lângă mine și copil.

Nu, nu mă simt bine. Nu vreau ca el să pățească ceva.
Mai că îmi vine să plâng. Îl vreau lângă mine pe parcursul sarcinii, vreau să îmi fie alături.

- Nu te mai stresa...

Îmi spuse el și își înfășoară mâinile în jurul abdomenului meu, lipindu-mi spatele de pieptul lui. Mă sărutase pe umăr și am oftat discret.

- Nu înțelegi... Mi-e mai greu decât ție.

- Ba te cred. Și crede-mă că mă blestem singur pentru că m-am băgat în situația asta de rahat.

- Când am cea mai mare nevoie de tine, mă lași Adam.

- Și nu îmi este ușor.

- Dar totuși ai făcut-o.

- Te rog...

- Nu mai e nimic de spus...

M-am smucit din brațele lui și m-am întins în pat, pentru că o amețeală bruscă mă cuprinse.
Degetele mi-au amorțit și am început să îmi scutur mâinile.

- Adam mi-e frig...

- Serena te simți bine?

- Da, doar e una dintre stările de femeie însărcinată. Caută-mi un pulover mai gros.

Adam panicat fugi spre dulap și începu să scotocească printre haine.
Îmi venea să pufnesc în râs. Însă dacă mă voi agita prea tare cu siguranță voi vomita.
Se apropie de mine și în timp ce îmi întinse puloverul, mâinile îi tremurau.

- Ce Dumnezeu ai?

Spun râzând și după ce mi-am îmbrăcat puloverul m-am întins în pat sub pătură.
Îmi simțeam picioarele înghețate și nu știam de ce. În cameră nu era frig deloc.

- Sunt speriat. N-am mai trecut niciodată prin așa ceva. Sigur ești bine? Nu vreau să ți se întâmple ceva rău, nici ție și nici lui bebe.

Asta e unul din puținele momente în care Adam se exprimă atât de direct. Și nici atât de grijuliu nu era până acum. Asta mă face să cred că lui chiar îi pasă, și e cu totul pregătit să devină tată. Chiar dacă în unele momente mai scapă.

- Sunt bine.

Îi răspund și îi fac semn să mă ia în brațe.
El îmi oferă căldura necesară de care am nevoie.

- Nu îmi vine a crede că voi deveni tată. Și asta datorită ție.

Îmi sărută blând tâmpla apoi își lăsa capul pe umărul meu.

- Când ai de gând să mă ceri?

- Ah, am și uitat de asta... Va fi o surpriză.

Am chicotit și am închis ochii pentru o secundă. Îmi e atât de frică că aceasta e doar un vis și mă voi trezi curând. După atâtea întâmplări proaste în sfârșit se întâmplă ca soarele să îmi lumineze și mie strada.
După cum se spune, curcubeul nu poate apărea decât după o furtună îngrozitoare.