Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 42

Capitolul 42
Drumul spre Iad

"Diavoli nu trăiesc în Iad. Sunt pe pământ şi îți promit că o să fie lângă tine toată viața."

Trecuseră trei săptămâni de când am decis că e mai bine ca eu şi Adam să luăm o pauză, şi nu e bine deloc!
21 zile și stat și am calculat argumentele pro și contra, dacă mai sunt sau nu șanse de o relație între noi doi.

Într-adevăr, el mă căutase la început, a venit la mine acasă, îmi trimitea mesaje cu sutele, însă l-am ignorat. Fără bună voință l-am ignorat total.

Mă aflam la ora de educație fizică în sala de sport. Deşi piciorul împuşcat încă mă mai deranja, profesorul meu idiot a spus că mişcarea e mama vindecări. Însă ceea ce mă obliga să fac era total diferit față de exercițiile de fitness făcute special pentru piciorul meu.

Jucam fotbal, Blake era în echipă cu mine, fiind portar şi eu apărător pentru că nu mă descurcam pe teren. În sală era extrem de cald, purtam o pereche de pantaloni scurți albaştri şi un tricou cu emblema liceului. Doar stăteam şi urmăream mingea pentru că aveam jucători atât de buni încât mingea abia ajungea pe partea noastră de teren.

Din cauza pantalonilor scurți îmi era vizibil bandajul din jurul pulpei. Mă durea şi nu încercam să fac prea mari mişcări cu el.

- Joci extrem de bine.

Spuse Blake și mă întorc spre el, privindu-l cum stă rezemat de bara porții. Încep să râd şi el mă acompaniază.

- Mulțumesc.

Îi răspund ironică.

Din întâmplare, am aruncat ochii la tribune, care erau foarte departe de noi şi am înghețat, un fior îmi străbătu tot corpul şi pielea mi se făcuse de găină. Nu trebuia să fiu aproape ca să îmi dau seama că erau Adam şi Louis. Cum naiba au intrat în liceu? Nu mă simțeam în regulă cu privirea lor asupra mea. Amândoi mă priveau şi mă rugam ca ora să se termine cât mai repede. Coșul pieptului a început să mă doară şi înghițeam în sec de fiecare dată. Totuși, cum dracu au pășit în incinta liceului și de ce profesorul nu observă că doi străini se află în sală? E vizibil de la o poștă că ei nu sunt elevi.

- Evans! Mingea!

Urlă cineva şi îmi îndrept privirea spre teren, mingea se îndrepta cu o privire uluitoare spre mine şi m-am panicat, am lovit-o cu piciorul drept şi la momentul impactului m-am dezechilibrat şi am picat jos. Pentru că lovisem mingea tocmai cu piciorul împuşcat.

- O Doamne, ești bine?

Blake și profesorul au apărut lângă mine.

- Sunt bine.

Le spun şi m-am ridicat cu ajutorul lui Blake. Eram atât de ruşinată, am privit înspre tribune şi Adam cu Louis erau tot acolo. Louis îl ținea pe Adam de antebraț, care cred că voia să vină aici, dar ştiau că vor fi dați afară de către profesor.

- Să te duc la cabinetul medical?

- Nu, sunt bine.

- Sigur eşti bine?

- Da! Sunt bine!

El m-a obligat să joc, ipocritul.