Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 17

Capitolul 17
Oglindă

"Crawling back to you
Too busy being yours to fall for somebody new"

- Am emoții.

Adam îmi spuse expirând adânc. Am zâmbit strângându-l în brațe.

Au trecut trei săptămâni de la incidentul cu Kan, abia îmi revin din chinul pe care l-am trăit acolo. Dar cu Adam lângă mine totul e mai uşor.
Nu i-am spus de fratele său geamăn până ieri, la început a fost puțin nervos pentru că i-am ascuns asta trei săptămâni, dar mie nu mi se părea normal să îi spun: în RB l-am cunoscut pe David, fratele tău geamăn.

Dar acum am luat legătura cu el şi ne întâlnim la o cafenea.
Şi după gurile de aer pe care Adam le ia se vede clar ca e emoționat în privința fratelui său.

Din depărtare, îi văd replica lui Adam îndreptându-se spre noi.
Adam sărmanul era mai şocat ca niciodată.

David se oprise în fața noastră şi l-am îmbrățişat.

- Parcă mă uit în oglindă.

Spuse Adam şi încep să râd.

Mă uitam la fiecare, doi de Adam, ce drăguț.

David îl privea la fel de uimit pe Adam, şi Adam la fel.
Ce frumos, era aşa de emoționat momentul încât mie îmi venea să plâng. Țin minte că la fel am simțit când am aflat că Louis e fratele meu.
Adam făcuse un pas şi David la fel. Şi lacrimile mi-au izbucnit din ochi atunci când cei doi se îmbrățișaseră.

Mi-am luat un şervețel din buzunarul pantalonilor şi mi-am şters lacrimile. La naiba...de ce sunt aşa sensibilă?

- De ce plângi?

Mă întrebă Adam râzând şi mă ia în brațe.

- Sunt slabă de îngeri.

L-am strâns la pieptul meu potolindu-mi lacrimile.

- Te-am aşteptat toată noaptea la uşă.

Spuse David şi încep să râd. Se referea la noaptea de la clubul lui Kan.

- M-a ajutat fratele tău geamăn. Haideți să intrăm, vreau o cafea.

David intrase primul şi eu l-am prins pe Adam de talie sărutându-l pe față.
Eram aşa de fericită că a aflat ca are pe cineva din familia lui originală.
Era încă şocat, nici nu îi venea să creadă că în fața noastră se află un alt băiat care i-a "furat" înfățişarea.

Ne-am aşezat la o masă şi ne-am comandat fiecare câte o cafea.
Adam şi David se priveau de parcă erau doi extratereştri.
Am zâmbit şi Adam mi-a cuprins mâna.

- Şi...tu ai avut norocul să fii adoptat.

Spuse David şi Adam priveşte în jos. Nu ştiu de ce nu prea îi înghite pe Genesys şi Henry, pentru că din câte am văzut sunt nişte oameni buni.

- Da. Am avut noroc... dar tu? Ai fost în orfelinat până la 18 ani?

- Da. Dar le schimbam des, nu ştiu de ce. Adică, nici nu prea am fost un sfânt.