Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 15

Capitolul 15
Împreună până la moarte

Am deschis greoi ochii, o ceață densă blocându-mi raza vizuală. Am clipit de câteva ori încercând să îmi reglez vederea. Corpul mă durea în fiecare încheietură şi nu mă puteam mişca.

Vederea îmi revenise la normal, şi în fața mea apăru nenorocitul de Kan. Am vrut să îl lovesc cu piciorul, însă eram imobilizată complet. Spatele meu era lipit de o suprafață tare şi mâinile îmi erau legate de spate.
Nu mi-a luat mult până când mi-am dat seama că eram legată de un scaun. O funie groasă îmi împânzea gleznele şi nu îmi puteam mişca deloc picioarele. Încheieturile mâinilor mă usturau îngrozitor, pentru că funia era legată prea strâns în jurul lor.
O bucată de material mă împiedica să vorbesc, pentru că îmi era prinsă în jurul gurii.

Am început să expir nervoasă, privind dobitocul care rânjea în fața mea. Ochii lui negrii ca tăciunele emanau doar sete de răzbunare, şi tocmai a primit-o.

- Prințeso, în sfârșit te-ai trezit. De ieri seară dormi încontinuu.

Se apropiase de mine şi am început să mă blestem pentru faptul că îi studiez atât de atent fața, pe cât era de ipocrit pe atât era de frumos, fir-ar el a dracu. Dacă o să am o mână liberă, pumnul meu va face cunoştință cu obrazul lui.

Îmi dezlegase materialul din jurul guri şi am luat o gură mare de aer.
Mă simțeam aşa de slăbită, încât abia respiram.

- Ce mai vrei de la noi?

Îl întreb, şi am fost uimită de vocea mea secată. Gura îmi era uscată şi aş fi dat orice pentru o cană de apă.

- Ştii, mereu, mereu i-am iertat pe cei din "BB" pentru toate greşelile. Dar momentul când au venit după juniori noştri şi i-au făcut să convins să se alăture taberei lor a fost picătura care a umplut paharul.

- A fost decizia lor, și probabil faptul că i-ai tratat ca pe gunoaie i-a determinat să plece.

- Poate ai dreptate.

Îl priveam cum se plimba agitat în fața mea. Eram într-un fel de cameră, care era luminată de două geamuri. Camera era goală, doar scaunul meu.

- Idiotule, de ce te răzbuni pe mine? Eu nici măcar nu fac parte din "BB".

Îi spun şi el rânjii drăcește.

- Dar nu mă răzbun numai pe tine...

Îmi făcuse semn să privesc în spatele meu. Am întors încet capul şi inima mi-a luat-o la goană atunci când l-am văzut.
Adam zăcea sprijinit de perete, o baltă de sânge fiind în jurul lui. Am început să îi strig numele, acel tremurat necontenit m-a reapucat şi am crezut că ultimul fir care mă ținea în viață s-a rupt.
Speram doar ca el să nu fie mort.

- Te rog. Voi face ce vrei tu, doar lasă-mă să merg lângă el. Te rog...

Spun începând să plâng. Îmi era aşa de greu să îl privesc pe sărmanul Adam. Nici nu voiam să mă gândesc că poate e mort.
Inima îmi tremura în piept şi în curând va înceta să mai bată.

- Prințeso, chiar am o condiție pentru tine.

- Voi face orice, îți jur!