Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 29

Capitolul 29
Jocul de-a dragostea

"She was young and she was forced to be a woman." - The Weeknd

- Imediat ce vei ateriza, aștept să mă suni.

- Liniștește Serena, sunt supravegheată mereu de profesori.

În cele din urmă, am lăsat-o pe Hope să meargă în excursie la Paris. Adam avea dreptate, e ea mică însă are nevoie de libertate și nu voi avea rolul unei surori disperate.
Hope se îndreaptă spre autobuz, trăgând bagajul după ea. Înainte să urce îmi face cu mâna și îi zâmbesc. O să îmi fie atât de dor de ea săptămâna aceasta.

Și m-am îndreptat spre casă, era o luni după amiază prea călduroasă pentru luna septembrie. Și abia aștept să treacă, luna viitoare împlinesc optsprezece ani și voi fi cu totalitate pe cont propriu.

În ceea ce privește relația mea cu Adam... suntem în aer. Cred că s-a încheiat acum două zile când am avut parte de acea ceartă. Și eu sunt de vină pentru tot, am promis că nu voi mai crede nici o poveste spusă de altcineva în afară de Adam, însă frica de a-l pierde m-a împins de la spate și am pornit cearta. Nu vreau în niciun caz să ne despărțim, i-am trimis zeci de mesaje și zeci de apeluri, nu mi-a răspuns la niciunul. De dimineață am început să cred că totul s-a terminat, deși teama asta mă macină. Și el nici măcar nu vrea să discutăm și să lămurim situația asta mediocră, m-a lăsat cu ochii în soare fără nicio explicație.

Am ajuns acasă și voiam să fac ceva ca să îmi distrag atenția de la Adam, așa că am decis să mai fac puțină ordine în casă.
Am luat laptopul lui Hope și am redat playlistul pe care îl pregătisem pentru Adam.

Și am început cu bucătăria. Mi-am aprovizionat frigiderul cu mâncare și sigur până luna viitoare nu se va termina.
Deja mă simt în rolul mamei, și pentru a suta oară mă întreb dacă tata mai trăiește. De fapt, nu îl mai consider tată, nu am nevoie de el, pentru mine el nu a existat niciodată.

Și următoarele mele ore au fost petrecute făcând curățenie, ascultând melodiile zeului The Weeknd. Versurile lui erau atât de precise încât aveam impresia că au fost inspirate din propria mea viață.

*

- Am luat nota maximă. Profesoara a fost foarte mulțumită de noi.

Blake îmi zâmbea fericit. Străduința noastră pentru acel proiect a dat roade. Doamna profesoară, la cât e ea de îngâmfată și nemulțumită de această planetă, a fost încântată de tema noastră.

- Facem o echipă bună.

I-am spus și i-am întors zâmbetul. Cursurile tocmai se încheiaseră și puteam pleca acasă.
Deodată Blake privi peste umărul meu și deveni de la zâmbăreț extrem de serios. Îmi făcuse semn cu capul să întorc și făcusem întocmai. Și am înghețat când l-am zărit pe Adam sprijinit de mașina sa, privindu-ne. Bănuiesc că mă aștepta pe mine.
Am așteptat pentru câteva secunde pentru a mă asigura că pe mine mă aștepta, nu voiam să mă trezesc mergând spre el și o fată să-i sară în brațe spunând că e iubita lui. Dar nu, el era tot acolo și ne privea insistent.

- Ne vedem mâine, Blake.

Spun, apoi mă îndrept cu pași micuți spre Adam. Emoțiile creșteau în mine și nu-mi dădeau pace, încă speram ca eu să fiu cea pe care o aștepta. M-am oprit la doi pași distanță de el și i-am privit ochii albaștri și pătrunzători. Eram atât de fericită că e aici.