Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 37

Capitolul 37
E scris în stele

"So tell me you love me
Only for tonight, even though you don't love me"

Trei zile mai târziu, îmi înecam amarul în perna pufoasă. Pentru a suta oara în ultimele trei zile, îmi amintesc că am nevoie de Adam mai mult decât orice altceva.
Și devine enervant, e ceva în mine care arde, arde şi urlă că vrea să îl vadă. Iubirea te distruge în loc de ați oferi căldură şi fericire.

Eu şi Adam nu ne despărțisem. Am hotărât împreună ca aceste cinci zile să fie un prilej de pauză pentru toată situația stresantă prin care am trecut. Am hotărât şi că amândoi suntem vinovați pentru această răcire din relația noastră. Vom remedia lucrurile şi vom încerca să refacem totul la normal, cum era şi înainte.
Deși mi-a promis că odată ce voi părăsi spitalul mă va conduce la mormântul lui Margret. Încă nu pot crede faptul că ea chiar a plecat dintre noi. Regret că nu am vizitat-o și nici măcar nu îmi amintesc ultimele cuvinte schimbate între noi.

L-am rugat pe Adam de zeci de ori să vină aici, dar a spus că am face bine dacă am păstra distanța. M-a enervat la culme atunci când a spus că principalul motiv pentru care nu vine e că Sam se află aici. Şi nu i-am răspuns la mesaj întreaga zi. Adică fosta lui e mai importantă decât fericirea mea?
Dar apoi am discutat şi despre această problemă şi am remediat-o.

Mai am două zile de stat aici şi greșeala mea a fost că nu am ieșit din cameră deloc, am ales să bocesc.
Louis, Sam şi Hope mă rugau ore la rând să îi însoțesc, însă i-am refuzat de fiecare dată.

În ciuda leneviei care persista în corpul meu, m-am ridicat din pat şi am sunat-o pe Hope, întrebând-o unde se află. Mi-a spus că sunt la bowling, şi că sala era departe de hotel. Astfel că Louis, fericit, că am decis să părăsesc camera de hotel în final, va veni cu mașina după mine.

În timp ce așteptam în fața hotelului ca Louis să ajungă, cineva se izbi de mine puternic, am tresărit și am înjurat în barbă, căci în momentul impactului piciorul meu a fost bruscat și o durere acută s-a răspândit în pulpa mea. Stângaciul era un tip. Motivul pentru care s-a izbit de mine a fost că nu avea o vizibilitate bună a drumului din pricina cutiei de dimensiuni imense pe care o căra în brațe. O scăpase jos, din aceasta revărsându-se zeci de cărți. Mi-aș fi dorit să îl ajut, însă nu puteam îndoi piciorul.

- Îmi pare atât de rău. Ești în regulă? Te-am lovit?

Izbucnise brunetul, amuzându-mă. Ochii săi negri mă intrigau atât de tare, de unde a mai apărut şi Adonis ăsta?

- Este în regulă. Sunt bine. M-aș oferi să te ajut să strângi cărțile, însă nu pot.

El chicotise, cu un chicot atât de dulce și inocent încât imaginea lui Alex îmi apăruse brusc în minte. Recunosc, acest băiat pare o copie la perfecțiune după fostul meu iubit.

- Este în regulă. Îmi pare rău. Sper să nu te fi lovit, cutia cu cărți cântărește o tonă. Apropo, eu sunt Chris.

- Înspre fericirea mea, nu am fost izbită de ea. Sunt Serena.

El își întinse mâna înspre mine și am scuturat încântată mâna sa fermă. Încă eram șocată de asemănarea subită dintre el și Alex. Aceleași trăsături ale aspectului, până și felul de a vorbi.