Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 26

Capitolul 26
Am nevoie de un erou

"Îmbrăcat în zâmbete, aproape orice om e fals
Am crezut în ochi sinceri, și da, m-am ars."

A trecut o săptămână de la incidentul cu Adam. Am decis că cel mai bine ar fi să închei orice discuție atât cu Adam cât și cu Chelsea. Ar fi timpul să mă gândesc și la binele meu, căci până acum binele celor din jurul meu a fost pe primul loc, a fost prioritatea mea.

M-am distanțat de Adam, chiar dacă inima mea urlă din toți rărunchi. Chiar dacă vărs lacrimi în fiecare seară pentru el, chiar dacă îl iubesc. Am renunțat și am decis să stau departe de el.
Dar nu se dă bătut, mă apelează constant, îmi trimite mesaje și trece pe acasă la mine, sub pretextul că îl vizitează pe Louis. Însă mă prefac că nu există.

Mă îndreptam spre liceu somnoroasă, niciodată nu mi-a plăcut trezitul de dimineață. Hope are noroc, Louis în fiecare dimineață o duce cu mașina la școală. Spre deosebire de mine care merg pe jos, și liceul nu e tocmai aproape.
Mady, nu vrea să vorbească cu Chelsea, a spus că... pur și simplu nu o mai vrea lângă ea după tot ce a făcut cu Adam.

Eu nu mai știu pe cine să cred, pe Adam sau pe Chelsea. Fiecare are propria opinie. Chelsea e prietena mea, care are o poveste a ei și Adam e băiatul de care m-am îndrăgostit, având altă poveste, diferită de a lui Chelsea. Sunt pusă într-o situație complicată și am decis corect atunci când m-am îndepărtat de ei.

Louis îmi spune să stau departe de Adam, Mady la fel. Dar oricât aș încerca, nu pot. Am sentimente pentru el. Și sunt diferite față de sentimentele pe care le-am avut pentru Alex, mai puternice. Cu Adam e diferit, el mă face să trăiesc, să profit de clipă. Cu Alex îmi petreceam timpul împreună în fața televizorului. În nici un caz nu aveam parte de aceste probleme alături de el.

Era devreme și deja ajunsesem la liceu. Mai sunt încă douăzeci de minute până când încep orele și mâine am să plec cu zece minute mai târziu de acasă.
M-am așezat pe o bancă din curtea școlii și am recitit mesajele lui Adam. Am obiceiul ăsta, să recitesc mesajele. În special dacă sunt de la o persoană de care îmi pasă. Cu regret în suflet citesc partea în care i-am spus să mă lase în pace, și de acolo nu mi-a mai trimis niciun mesaj sau apel. Asta întâmplându-se ieri.
Am simțit o prezență lângă mine și mă rugam să nu fie Chelsea. Însă nu era ea, ci un băiat alături aveam același curs, cel de biologie.

- Bună.

Spuse șatenul cu părul creț și îl privesc, chinuindu-mă să zâmbesc. În momentul de față nici zâmbetul nu era de mine.

- Bună.

Îi răspund și privesc în ochii lui verzui, deschiși și pătrunzători.

- Tu ești Serena, așa e?

- Da. Și tu ești Blake, așa e?

- Da.

Am zâmbit și mi-am luat privirea de pe el.

- Te-am văzut aici, fiind tristă, și nu-mi place să te văd așa.

- Mulțumesc pentru grijă, străine.

Am început să râd și el mi se alătură. E un băiat de gașcă, și foarte deștept la biologie. Cu toate acestea, situația este pe cât se poate de stranie.