Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 23

Capitolul 23
16 ani

- Felicitări domnișoară Serena, ați ocupat postul.

Am înghițit în sec, auzind cuvintele domnului Parker. Nici nu mă puteam bucura de faptul că sunt din nou secretară. Mă gândeam doar la cum am să îi spun asta lui Adam, pentru că cu siguranță nu îi va conveni.

- Mulțumesc. Când pot începe?

- Săptămâna viitoare.

Deci, am la dispoziție 4 zile să îi explic lui Adam, adică sigur știe că am fost reangajată, dar nu va fii de acord. Faptul că muncesc toată ziua în preajma lui Chris sigur îi va pica cu tronc.
Dacă i-aș spune că nu am nicio treabă cu Chris, e ca și cum aș întreba un perete dacă dorește înghețată.

Mi-am aruncat bretelele poșetei pe umăr și mi-am strâns bine geaca în jurul meu. Afară era un ger de crapă sărmanele pietre, și pentru a mia oară spun că nu îmi place de nici o culoare toamna.
Și nici iarna.

E frumos vara, cald, haine scurte. Dar nenorocita asta de vară mi-am petrecut-o majoritatea la Kan, fir-ar el a naibii.

Am urcat în mașină și nici nu voiam să ajung prea repede acasă. Oricum Adam cred că plecase imediat după ce am plecat eu spre firmă.
Hope e la o întâlnire cu iubitul său, deci am casa doar pentru mine.

Am pornit radioul și îmi îndrumam glasul pe notele melodiilor care se derulau. Fie iarnă fie vară, în Seattle e o aglomerație de ai prefera mai bine să circuli pe jos.
Nici nu vreau să îmi amintesc când eram șofer începător, nici nu voiam să aud că trebuie să merg cu mașina prin centrul orașului.

Mi-am lăsat capul pe tetieră în timp ce am oftat adânc, semaforul era roșu de vreo 10 minute și îmi imaginez ce fericite sunt celelalte femei, pentru că se pot machia în acest timp, sau să își retușeze machiajul.

Telefonul se auzise pe undeva prin mașină și încep să îl caut, îl pierd cam des în ultimul timp...
Apelantul era David, ceea ce mi-a provocat o urmă de uimire.

~ David?

~ Nu, sunt eu.

Genunchi mi se înmoaie când aud glasul blondului meu. Bine...și David e blond, dar Adam e blondul meu.

~ Ce faci cu telefonul lui David?

~ Nu știu pe unde l-am pus pe al meu. Ai luat postul? Spune-mi că nu!

Știam că se va întâmpla asta.
Se lăsase un moment de liniște și am tras aer adânc în piept.

~ Dacă asta te face fericit...nu, nu l-am luat.

- Îți dai seama că nu te voi lăsa să mergi?

Spune dându-și seama.

~ Dar.... Vorbim acasă.

~ Bine, ne vedem diseară. Vezi tu...

Începe să mă enerveze replica asta.

Am aruncat telefonul înapoi prin geantă și m-am îndreptat spre casă, luând-o pe drumul cel lung pentru a evita aglomerația.
Am lăsat mașina în garaj și primul lucru pe care l-am făcut când am intrat în casă a fost să-mi pregătesc un ceai.

- Bună.

- Drace!

Scap cana pe jos și inima începe să îmi bată cu putere din cauza sperieturii.
Adam a început să râdă și l-am privit încruntată.

- Tu ești vampir, altfel nu îmi pot explica cum intri așa de ușor, fără vreun zgomot.

Spun începând să strâng cioburile de pe jos.