Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 38

Capitolul 38
Un nou început

"It hurts me every time I see you, realize how much I need you."

Și venise ziua de douăzeci și opt octombrie, ziua în care devin majoră. Ce frumos poate fii, optsprezece ani, punctul culminant al tinereții și al adolescenței, ziua maturizării. Problema e ca eu una am devenit matură încă de la vârste fragede, pe când unii copii de cincisprezece ani poate că nu au idee ce desemnează o factură, eu eram nevoită să le plătesc eu însumi pentru că mătușa mea muncea în ture duble. În fine, trecutul rămâne trecut.
Mă întreb cum se simte mătuşa acum că nu mai sunt responsabilitatea ei, cred că se bucură că a scăpat de o pacoste ca mine. Acum tot ce voi face e să o iau eu pe Hope de sub custodia lui Louis.

Sunt o ipocrită, timp de trei săptămâni nu am ieșit din casă şi am trimis-o pe sărmana Hope la mătuşa Angelina. Nu am mai dat ochii cu Louis de trei săptămâni, Mady nu își mai dorește să îmi vorbească deoarece bocesc după Adam, și nu mai vorbesc de Adam, m-a distrus complet. Îl vreau înapoi. A plecat şi a plecat cu tot cu sufletul meu.
Nu îmi pot reveni după despărțirea asta. Nu credeam că se va întâmpla asta într-un timp atât de scurt. Plimbarea aia afurisită a dus la despărțirea dintre mine şi Adam, şi vinovat e Louis cu gura lui spurcată, tocmai fratele meu. Îl urăsc, îl urăsc din tot sufletul meu. Dintre toți oameni nu credeam că el îmi va face asta.

Telefonul îmi vibrase şi Hope era cea care mă suna. Am evitat-o atât de mult în ultimele zile, adică săptămâni, şi am decis să-i răspund.

~ La mulți ani! Te iubesc!

Niște lacrimi au început să-mi cadă pe obraji. Îmi pare atât de rău pentru că îi fac asta. Pentru că mă las afectată de situația cu Adam și îmi evit sora. Nu este un câine pe care îl pot alunga ori de câte ori am chef. Din momentul în care îi voi câștiga custodia, nu se va mai întâmpla asta vreodată.

~ Mulțumesc... şi eu te iubesc micuțo.

~ Mi-ai face o mare plăcere dacă ai ieși cu mine în oraș, am de gând să te cinstesc. Căci nu am făcut-o niciodată.

~ Nu este necesar să faci asta. Îți sunt datoare cu mai mult decât o simplă masă. Ajung în fața casei lui Harry în treizeci de minute.

Mă simțeam atât de prost. Nici unul dintre cei pe care îi numeam "prieteni" nu mi-au scris un amărât de "la mulți ani". Însă eu am fost cea care i-a îndepărtat pe toți, greșind cu câte ceva în particular față de ei.

M-am ridicat din pat, mi-am făcut un duș de câteva minute, m-am schimbat şi am plecat spre reședința lui Harry. Cu ajutorul metroului am reușit să ajung destul de repede. Hope mă aștepta în față.

- La mulți ani, încă o dată.

- Mulțumesc. Unde ți-ai dori să mergem?

- La un mall. Aici e cadoul meu pentru tine, și acesta e cadoul mătușii. Îți urează și ea la mulți ani.

Acest fapt a adus un zâmbet pe fața mea, cel puțin, mătușa a avut bunul simț de a-mi transmite la mulți ani prin Hope, deși mi-aș fi dorit să o facă față în față.

- Cum a fost programare cu doctorul în legătură cu piciorul?

Mă întrebase Hope când ne aflam în metrou, îndreptându-ne spre mallul ales de ea.

- A fost în regulă. Sunt nevoită să frecventez o sală de fitness specifică pentru problema mea. Și durerile s-au diminuat. Însă există momente în care durerea izbucnește chiar și fără motiv și am impresia că mă voi face una cu pământul.