Tomorrow (Vol. I-II)

Capitolul 37

Capitolul 37
Instinct de mămică

- A ieșit așa de frumos asta.

Spun privind capodopera de pe perete.
"Pentru lume ești unul, pentru mine ești întreaga lume.

-A
-S"

- Ne pricepem.

Spuse Adam concentrându-se pe telefon.
După cum spuse el, caută o mașină.

Au trecut 4 zile de când am aflat că port în pântece un copil. Și m-am tot gândit....trebuie cumva să îl fac pe Adam să mă ceară, pentru că nu am de gând să fac nunta după ce nasc.
Dar marea întrebare este dacă Adam vrea un viitor lângă mine. Dacă vrea acest copil. De aceea mi-e teama să îi spun despre sarcină. Poate nu mă vrea.
Chiar dacă mi-a demonstrat de multe ori că mă iubește, nu am de unde să știu ce îl va apuca. E imprevizibil.
Și orgoliul meu mă face să îmi pun în cap 100 de întrebări.

Acum e prea târziu, chiar dacă el mă va părăsi, eu tot voi păstra copilul. Numai de cuvântul "avort" să nu aud.

Mi-am lăsat capul pe pieptul lui și am văzut pe telefon că se uita pe un site și voia să achiziționeze din nou o mașină...nici acum nu știu cum se pronunță. Koenigsegg.

- De ce tot o mașină de genul ăsta?

- De ce nu una așa? Koenigsegg, cele mai tari mașini.

- Tari în sensul că te duce rapid pe drumul către cer. Știi bine ce ți s-a întâmplat cu ultima.

- Voi avea grijă de asta.

- Ar fi timpul să te faci băiat de casă...

Chiar nu știu cum să ajung la subiectul "copii" fără să își dea seama.
Vreau să-i spun într-o secundă, dar în cealaltă îmi pierd tupeul.
Mi-e frică cel mai mult de reacția lui. Și ca întotdeauna, privesc lucrurile doar de pe partea rea, nu sunt tocmai o persoană optimistă.

- Adică să gătesc și să fac curat?

- Adică să te cumințești. Nu sunt de acord cu aceste curse pe care le faci.

- Dă-mi un motiv...unul singur și mă las. De murit, nu mor, te asigur. Să ne întemeiem o familie, OK, o facem, dar lasă-mă să strâng bani și să îți iau inel.

Dacă ar ști el că familia noastră deja e întemeiată.

Oh Doamne...nici acum nu-mi vine să cred că sunt însărcinată cu copilul meu şi al lui Adam.

- Poți să te lași de pe acum de curse. Pentru că familia noastră e întemeiată.

- Nu atâta timp cât nu ești soția mea.

Tot nu se prinde dobitocul...

Acum! Chiar acum mi-a spus că vrea ca eu să fiu soția lui. Atunci de ce mi-ar fi frică să-i spun asta?
Nu la naiba, l-aș lua prea din forță.

Mă ridic din pat și merg spre baie agitată, dar mă opresc în pragul ei și mă întorc din nou cu fața spre Adam.
El era atent tot în telefon.
Mă jucam cu tivul bluzei și tot număram până la trei. Dar pe naiba, nu puteam face nimic care să mă încurajeze să îi spun.
În acest moment mi se pare că Adam e doar un străin. Pur și simplu nu-i pot împărtăși un lucru atât de important. Nu mă simt în stare.
Inima îmi bătea așa de greu, parcă simțeam cum cineva o strânge în palmă.