Drumul Vieții

Capitolul 30.

Dante pov.

La auzul numelui meu scos de  Abbey mi-am intors capul rapid in fata, am putut scoate doar o injuratura printre buze.

-La dracu! Am tras de volan cat am putut pentru a evita accidentul, din fericire am trecut la milimetrii pe langa masina care mergea si ea cu mare viteza. Chiar nu stiu de unde am avut norocul asta! Practic am vazut moartea cu ochii. Cand am trecut de acea masina ma uit in spate sa vad daca ne mai urmareste politia, imediat mi-am dat seama ca nu au renuntat. Ma enerveaza, imi scot fulgerator pistolul de la spate, deschid geamul si trag direct in roata masinii politistilor. Acestia au deraiat direct pe camp , iar eu am putut rasufla usurat. Sa va ieie naiba de dobitoci ca era sa mor din vina voastra!

-Ai vazut? Abbey? Am scapat! Ii spun fara sa ma uit la ea , dar aceasta nu imi raspunde. Acum sa nu imi spui ca este suparata pe mine! Cand dau sa ma uit la ea aceasta era inconstienta , capul ei era rezemat de geam , am putut observa firul de sange ce curgea usor pe fruntea ei. O nu! Sa nu imi spui ca a patit ceva! Fir-ar sa fie!  Imi ingheata sangele in vene la gandul ca a patit ceva, simt cum ma sufoc dar cumva imi pastrez si ultima farama de calm. Merg cu viteza la maxim cu gandul sa ajung la spital, fac ocoluri printre masini nepasandu-mi de injuraturile soferilor.  Intre timp o strig usor sperand sa se trezeasca dar nu da nici un semn ca ar face asta prea curand, asta speriindu-ma mai tare, ah , daca a patit ceva din cauza mea nu mi-o voi ierta niceodata!!! Trec fulgerator pe langa celelalte masini  , nici nu ma intereseaza daca vreun politist ma va prinde, Abbey e mult mai importanta ! In  15 minute am ajuns la spital ,nici  nu am parcat bine masina ca am ridicat-o ca pe o mireasa in brate , ducand-o cu pasi mari spre „urgente". Nu am vrut sa stau cuminte si sa astept vreun doctor sa isi deie interesul fata de iubita mea, de aceea am tipat cat m-au tinut plamanii.

-Ajutor, am nevoie de ajutor! Spun enervat ca nici un doctor sau asistent nu ma baga in seama , ma jur ca daca nu o aveam pe ea in brate ma repezeam asupra unui cadru medical care nu isi arata deloc interesul ca am aici o persoana care are nevoie de ajutor, daca nu ii dadeam o mama de bataie incat  sa ii invat minte! Ma uit fulgerator la o asistenta cam mica de inaltime , aceasta vine cu pasi mici spre mine analizandu-ma cu atentie.

-Cu ce va pot ajuta? Intreba femeia pe un ton calm , eu imi indrept ochii spre fata din bratele mele care nici acum nu era treaza. Oftand adanc imi indrept atentia spre femeia care la randul ei o privea cu interes pe fata.

-S-a lovit la cap, nu se trezeste indiferent de ce i-as putea face! Spun speriat, da! Nu imi vine sa cred ca sunt speriat in momentul acesta! Nu am mai fost de ani buni atat de speriat, iar acum cand ma gandesc la asta incepe inima sa imi bata cu putere. Nu vreau sa o pierd, nu vreau sa vad ca e ranita din vina mea! Ma doare vederea chipului ei atat de palid... de ce sunt atat de afectat de asta?

-Oh , atunci veniti dupa mine! Spune femeia calculat, aceasta cred ca este destul de obisnuita cu astfel de cazuri , dar in momentul de fata nici nu ma mai gandesc la asta! Gandul imi sta la ingerasul din bratele mele , de cand a devenit ea atat de importanta pentru mine incat sa imi fie frica ca o voi pierde? Ma enerveaza la culme ca nu inteleg ce simt pentru ea.... Nici nu am realizat cand am intrat in cabinet, asistenta m-a indrumat sa o asez pe un pat, ceea ce am si facut, am asezat-o cu atata grija incat imi era frica sa nu fie facuta din sticla si ar putea sa se sparga. Statea atat de linistita, sper din suflet sa fie bine si sa nu fi patit nimic! In cateva clipe a venit in cabinet un barbat trecut de 40 de ani imbracat in halat alb , atunci mi-am dat seama ca este doctorul . Nu am vrut sa ma deslipesc de ea nici o secunda, am tinut-o de mana permanent, barbatul ma analiza cu atentie ca apoi sa ofteze adanc.