Drumul Vieții

Capitolul 65.

Dante pov.

Inima face salturi de fericire. Cat ma bucur ca in sfarsit o am in bratele mele. Sunt cel mai bucuros om de pe Pamant. Nu imi vine sa cred ca este langa mine , fata pe care o iubesc din tot sufletul meu. Ultimele zile fara ea a fost un infern pentru mine, pe limba mea nu a fost nici o firmitura de paine, nu am mancat nimic, nu am inghitit nici un strop de apa. Nu am baut nimic, am cazut intr-o criza de nervi pentru ca nu eram in stare sa o gasesc. Eram atat de neputincios! Dar cu ea in bratele mele parca as simti o putere ce ma invaluie. Cred ca asta este data de ea. De iubita mea. O iau strans in bratele mele, lipind-o de pieptul meu, dar ea sare ca arsa, departandu-se de mine. Ma uit la ea ingrijorat si speriat, ce a patit de reactioneaza astfel? Ma priveste speriata, buza de jos ii tremura iar ochii, ochii ei care mai demult exprima doar bucurie , acum abia se abtine sa nu planga. Ce i-a facut acea jigodie? Pacat ca a fugit inainte sa ajung eu ca altfel acum as fi „discutat" cu el cateva vorbe. Ma ridic ingrijorat spre ea, apropiindu-ma cu precautie. Ceva nu e in regula .

-Esti...ok? o intreb stand la mica distanta de ea. Ea isi ridica capul speriata. Isi pune mainile pe lateralul corpului , dand negativ din cap.

-Dante.... crede-ma! Mi-a fost foarte dor de tine... dar nu suport sa ma atingi! Imi spune plina cu repros. Corpul mi s-a cutremurat la auzul vorbelor ei. Nu inteleg de ce se comporta atat de ciudat. Ma uit lung la ea incercand sa imi dau seama ce e cu ea...

-A-ha, atunci sa mergem! Doamne cat ma bucur ca te-am gasit...dar... stai o clipa! Ii spun incruntat dupa ce am observat ceva pe incheietura mainii ei. O trag spre mine de brat , examinand cu atentie mana ei, ii ridic bluza rapid , uitandu-ma acum pe incheietura ei. O vanataie.. a fost cumva batuta? Nu cred! Abbey se impotriveste atingerilor mele de parca ar fi ciuma, se zbate intr-un mod necontrolabil.

-Da-mi drumul Dante! Lasa-ma ! tipa la mine, dand din maini, nervoasa. Ma uit la ea stramband din nas, insa imediat o prind cu o mana de ambele maini, iar cu cealalta ii dau jos bluza. Cand vad si celelalte rani am stiut... Da! Am stiut ca Chad e ca si mort! Doamne, cum am putut sa il scap? Imi musc buza de jos cu putere. Dar tresar violent cand Abbey incepe sa tipe si sa planga in hohote. Ma indepartez de ea ca ars , privind-o uluit.

-Lasa-ma in pace , Black! Esti la fel ca fratele tau! O jigodie care nu tine cont de sentimentele celorlalte persoane! Un egoist! Asta esti! Imi spune in timp ce fuge de langa mine. Acum stand la o distanta maricica de mine, privindu-ma cu repulsie. Inca nu am putut sa ies din soc. Nu imi vine sa cred, e posibil sa ma urasca? Ma apropii de ea cu pasi calculati, privind-o fix in ochi.

-Abbey, iubita mea scumpa, imi pare atat de rau! Doar din vina mea ai fost supusa unor asemenea torturi... doar din vina mea! Ii spun soptit, stiind ca este adevarat. Iar asta ma omoara incet dar sigur!

-Stai departe de mine! Black! Imi spune cu ura. Cand incerc sa ii spun ceva , in spatele meu se auzi un tusit fals. Nu indraznesc sa ma intorc. Inca o privesc uluit pe iubita mea. Ce a putut sa ii faca de sa ma urasca atat de tare?

-Abbey! Esti bine! Cat ma bucur! Zise Aaron fericit de gasirea surorii sale. Abbey incepe sa il stranga in brate , plangand. Ceva nu e bine... ce s-a intamplat oare? Ma uit suspicos spre ei. Ce sa ii fi facut atat de rau? E confuza, se vede de la o posta, nu pot sa cred ca ma uraste. Era bucuroasa cand m-a vazut, atunci...ce sa fie?

-Mi-a fost atat de frica, fratioare..am crezut ca o sa mor de frica!

Cand aud toate astea, strang puternic din pleoape si din dinti, doar din vina mea ea a trecut prin cine stie ce torturi. Sunt atat de slab! Nu am putut sa o protejez cum trebuie. Ma indepartez de ei cu capul plecat. Ies pe usa , abia mergand. Cand ajung aproape de iesire, il vad pe Noah care ma asteapta, stand ingandurat langa usa.