Drumul Vieții

Capitolul 70.

Abbey pov.

Respir sacadant in timp ce o stare de teama ma invalui. S-a intamplat ceva cu Dante!!!

Ma arunc rapid la volanul masinii scrasnind cu putere din dinti. Oare portile penintenciarului sunt deschise la ora asta? Dar nici ca nu imi pasa daca este nevoie as intra si cu forta numai sa ma asigur ca este bine! Nu inteleg de ce inima ma inteapa, o presiune puternica mi se lasa pe ea de parca ar prevestii ceva rau. Nu vreau sa cred ca l-am pierdut definitiv pe Dante! El , descurcaret din fire, el trecut prin atat de multe peripetii. Cred ca ar intrece lejer orice fel de experienta al unui om de 80 de ani, cel putin!

Orice ar fi, trebuie sa lupt pentru dragostea noastra, care pentru o perioada de timp a intrat in ceata. Dar trebuie sa iasa si soarele pe strada iubirii noastre cu orice pret.

Ajung in parcarea penintenciarului, o parchez dintr-o miscare. Cobor rapid din masina, astfel ma indrept spre gardienii care pazeau cu sfintenie trecererea. Aveau in mana niste pusti de ma intreb cum le tine in mana cu o asa lejeritate? Plus ca, daca stau si ma gandesc mai bine, zici ca sunt niste soldati din armata. Dar daca ar avea doar pusca, sa zicem ca nu ti-ar imprima atat de tare frica, in schimb potaia care sta neclintit langa stapanul lui, adica un ciobanesc german , gata sa te sfasie. Cred ca nu ai mai simtii senzatia aia sa faci in pantaloni de frica atât de iesită din comun . Hai Abbey, cu tupeu! Nu fi o mata fricoasa!

Imi dau doua palme peste obraji , pregatindu-ma si imbarbatandu-ma pentru ce va urma. Astfel merg hotarata spre gardianul care ma privea impasibil. Odata ajunsa langa el, isi ridica pistolul indreptandu-l spre mine, in timp ce potaia incepe sa maraie la mine, pe un ton amenintator.

-Domnisoara, cu ce treburi pe aici?

Vocea lui atat de aspra, ma facu sa ma incrunt la el , gandindu-ma: "Oare daca fac stanga împrejur este o dovada de lasitate?" , haide Abbey nu fi retardată, misca-ti fundul si mergi la iubitul tau! Imi trec mana prin par incercand sa ma calmez ca apoi sa mi-o las in jos, ochii mei atintindu-l pe el.

-Am venit sa vizitez pe cineva!

Spun sigura pe mine.

-Foarte bine, aveti noroc ca ati nimerit in timpul vizitelor. Puteti sa treceti dar stati sa va controlez.

Dupa ce pune potaia sa ma adulmece ca nu cumva sa am droguri, veni si gardianul cu aparatul ce trebuia sa ma verifice sa nu am arme. Dupa ce vede ca totul este in regula, imi face semn din cap sa trec. Trec pe langa el , privindu-l usor incruntata. Il vad cum isi reia pozitia asteptand urmatoarea miscare.

Oftez adânc, gandindu-ma ca nu am venit sa vad ce fel stau gardienii. Grija mea principala este aceea de a-l vedea pe Dante daca e ok!

Dupa ce depun cererea pentru a vorbii cu Dante, nu dureaza mult ca acesta venii la spatiul special amenajat. Ma asez pe scaun , luand receptorul. Il privesc usor debusolata, arata deplorabil... e palid la fata, obrajii ii sunt usor trasi, ochii sunt rosii, iar buzele foarte putin vinete. Ce ii s-a intamplat?

Ma priveste uimit, deschide si inchide gura , incercand sa isi gaseasca cuvintele dar nu are cum, iar asta in ciuda ipostazei in care ne aflam, ma amuza.

-Dante, iubire... cum esti?

Imi calc pe orgoliu, fiind nevoita sa uit de orice mi s-a intamplat deocamdata încercând sa incep o conversatie cu mult mai civilizată fata de ultima. Acum siguranta lui e pe locul 1.

Ma priveste acum, chiar ca stupefiat. Zici ca as fi o fantoma, revenind pentru a-l bantui. Ochii ii sunt facuti cat cepele, iar buzele formeaza un "o" perfect.

-"Iubire"? Abbey... ce s-a intamplat cu tine?

Zambetul sau trist ce a incoltit pe chipul sau ... parca imi lovi inima cu un pumnal invizibil... iar vocea sa stinsa, imi facu sufletul sa planga.