Drumul Vieții

Capitolul 43.

Abbey pov.

-Vino rapid la spitalul din centrul orasului!!! Dante a avut un accident grav pe pista, era la o cursa! Abbey... Dante este intr-o stare foarte , foarte grava!!! Doctorii nu ii da prea multe sanse de supravietuire... ABBEY...Am auzit ceea ce s-a intamplat dar...vino de urgenta la spital...este grav... al dracului de grav!

Cuvintele rostite au avut un impact asupra mea ca pumnalele infipte adanc in inima , tipetele care se auzeau din telefon erau ca un ecou, am scapat telefonul socata , parca alunecandu-mi printre degete , am privit impasibila cum telefonul face brutal contact cu pamantul spargandu-se in mii si mii de bucati asa cum este si inima mea acum! Sunt secata de lacrimi , numai pot plange... doar un tipat am putut scapa printre buze ca apoi Dean sa intre inautru dupa ce a spart usa , in urma lui fiind Aaron care ma priveau socati. Nu le-am mai dat importanta , am cazut in genunchi disperata, mi-am pus mainile in cap negand ca nu este adevarat, tot ce s-a intamplat trebuie sa fie un cosmar , nu are cum sa fi patit asta tocmai Dante al meu... Dean insotit de Aaron venira intr-un suflet spre mine capturandu-ma in bratele lor puternice unde ma simteam protejata insa acum am sufletul invaluit in regrete....

-Ce s-a intamplat surioara? Ce ai patit? Ma intreaba Dean megaingrijorat si speriat in timp ce ma  mangangaia bland pe par încercând sa mă calmeze. Atunci realitatea ma lovi necrutator direct in fata, Dante se lupta acum cu moartea iar eu stau plangandu-mi de mila in bratele fratilor mei! Trebuie sa ma duc acolo unde e si el! Daca el se duce pe lumea cealalta acolo ma voi duce si eu!!! Ma ridic rapid in picioare, fug cat pot de repede din camera, ajungand cat ai clipi in fata usii de unde imi iau fugitiv o geaca la nimereala , cheile de la masina le iau practic din zbor , nici nu ma uit cu ce ma incalt ca alerg ca o bezmetica spre masina care parca printr-o minune ma asteapta parcata in fata casei. Ma arunc in masina pe scaunul din dreptul volanului chinuindu-ma sa pornesc masina si in acelasi timp injurand ca nu porneste mai repede. Exact cand Dean impreuna cu Aaron ies fumegand pe usa in acelasi timp putin speriati masina o ia din loc cu un scartait iritant, imediat ce masina da sa iasa din curte in viteza ii pot auzi pe Dean si Aaron cum tipa dupa mine. Pun pariu ca o sa am multe sa dau de explicat, dar acum nu imi pasa de consecinte , trebuie sa merg la Dante! Mor incet pe interior la gandul ca Dante e in stare grava doar din vina mea! Poate daca nu m-as fi despartit de el acum numai era in starea asta, dar nuuu... proasta de Abbey trebuia sa faca o prostie! Ar trebui sa imi ofer o medalie la cat de tampita sunt, cum ar suna oare :" Ofer aceasta medalie in onoarea prostiei, avand-o pe Abbey Salvador ca cel mai bun exemplu"? Ar suna exemplar! Dau cu pumnul nervoasa in volan cand vad ca masinile ce imi stau in fata merg cu viteza melcului , ce spun aici? Pana si un melc merge mai repede! Claxonez cat ma tine mana pana cand intr-un final iritata la culme ma dau pe o banda libera care teoretic este ilegal sa mergi pe ea, dar al naibii sa fiu daca imi mai pasa acum! Am facut o greseala acum trebuie sa mi-o asum! Cu lacrimi in ochi incerc sa evit cele mai negre ganduri. Trebuie sa ii cer iertare, sa il implor sa revina in viata mea, nu vreau sa il pierd, al naibii sa fiu ca nu vreau sa il pierd! E totul pentru mine, este raza si lumina ochilor mei! Cum sa il pierd in felul acesta? Cum? Cand eu il iubesc atat de tare? Te iubesc atat de mult, încat nici un cuvant nu poate descrie în totalitate sentimentul suprem care m-a cuprins. Ești lumina ochilor mei, fără tine nu aș mai vedea. Zambetul tău mă face cea mai fericită.Tu ești cel la care am visat mereu. Iartă-mă că uneori greșesc, dar gelozia mă omoară, îmi este frică să te pierd, te iubesc prea mult, iar această iubire vine din adancul inimii. Clipele în care îmi ești alături le ador, iar tot ceea ce ne desparte urăsc. Iți mulțumesc că existi, te iubesc mai sus de sus și mai departe de departe, te iubesc în toate formele posibile. Te iubesc, asa cum nu mă credeam capabilă să iubesc! Din nefericire fix gandul ca te-as putea pierde m-a adus la realitate! Puiule , eu nu pot trai fara tine, cum ar mai fi viata fara ciondanelele noastre , fara soaptele dragastoase.... fara imbratisarile puternice, fara saruturile inflacarate... Simt cum ma sufoc incet, ma pierd cu firea cand imi dau seama ca am ajuns in fata spitalului unde este internat iubitul meu , unde iubitul meu poarta o lupta letala. Mi se frange inima cand doar ma gandesc ca as putea sa il pierd! Nu! E imposibil sa il pierd! Am atat de multe sa ii spun.... nu il pot pierde tocmai acum!! Parchez masina la nimereala, scot cheile din contact atat de fulgerator incat la un moment dat mi-a cazut la picioare, am injurat printre dinti. Nu am mai bagat in seama oamenii care susoteau si ma priveau ca pe o nebuna cand ma vedeau cum alergam cu lacrimi in ochi , intr-o clipa de neatentie m-am impiedicat in propriile picioare. Cu disperare m-am ridicat in picioare si mi-am continuat drumul spre barbatul vietii mele! Intr-o clipa am ajuns in fata receptiei. Am privit in stanga si in dreapta disperata, dar nu era nimeni. Am dat cu pumnul in biroul alb imaculat unde nu era nici o tampita care sa imi spuna o amarata de informatie. Am injurat cat de colorat posibil printre dinti repezindu-ma din nou pe holurile puternic populate de fel si fel de pacienti , doctori, asistenti ce incercau sa isi faca treaba. Intr-o clipa de neatentie am dat peste cineva, cand mi-am ridicat privirea am putut sa vad doar un halat alb ce mi-a declansat beculetul in minte. Doctor!