Drumul Vieții

Capitolul 62.

Abbey pov.

Tremur din toate încheieturile. Simt teama cum usor , usor ma cuprinde de-a intregul. Incerc sa deschid ochii dar prima încercare nu a fost reusita, a doua oară ma fortez mai tare, reusind sa ii deschid insa vad doar întuneric , am senzația aia pe care o au orbii,  oricat ar incerca sa distingă ceva nu le vor vedea in nici un caz, asa sunt eu acum! Imediat mi-am dat seama ca sunt legată la ochi. Imi musc buza de jos cu putere când un miros urat , a mucegai ma invalui. Deci sunt intr-o camera închisă, subsol sa fie oare?  Cine sa ma fi răpit si din ce motiv?  Am fost  adormită pe tot drumul , in momentul rapirii  m-am trezit cuprinsa de pe la spate in timp ce in dreptul fetei mi-a fost pusa o batistă cu un  miros ciudat. M-am zbătut cat de tare am putut dar nu am avut nici o sansa. Dupa asta... stiu ca întunericul si-a pus amprenta pe mine.  De acolo numai stiu nimic,  trezindu-ma intr-un astfel de loc. Ma doare capul de cred ca o sa înnebunesc. Incerc sa îmi duc mana la frunte, dar fara rost deoarece se pare ca atât mâinile cat si  picioarele au fost legate. Ma zbat sa ma eliberez, dar încercarea mea a avut acelasi rezultat ca pana acum. Imi las capul pe spate, sprijindu-l de un perete.  Un oftat îmi iese de pe buze , gandindu-ma ca nu am nici o sansa sa scap. Stai!  Sunt sigur ca Dante e salvarea mea. El ma va salva! Dar pana atunci ce  o sa fac? Nu stiu nici măcar cine m-a răpit. Fir-ar sa fie! Ma simt atât de neputincioasă.  Ma întreb ce face Dante in aceste momente?   In aceste momente sunt atât de singura... Imi e frica... ce îmi va face cel care m-a rapit. Daca Dante va ajunge prea tarziu... nu trebuie sa ma bazez pe asta! Trebuie sa fac ceva pentru a scapa! Ma ridic cu dificultate mare in picioare dar când eram cat pe ce sa ma echilibrez , am cazut din nou.

-Fir-ar! Spun supărată. De ce mi se intampla mie toate astea nu pot sa inteleg?!

Imi las capul in jos fara vlaga. Sunt pierduta! Cum de am pățit una ca asta? De fapt numai mie mi se putea intampla una ca asta! Aaron si Dean au avut dreptate. Trebuia sa fiu mai atenta. Închid ochii cu greu, oftand. Ce ma fac? Imi e frica de crap dar nici de al naibii nu o sa recunosc asta!  Strang din pumni iritată de ce mi se poate intampla. Nici măcar nu pot lupta pentru siguranta mea! Nici constiinta mea nu isi mai face aparitia. Sunt cufundată intr-o liniste profundă. Liniste care a fost spartă de un scartait de usa. Ridic capul alarmată , stiu ca fiecare simț mi s-a pus in alertă. Ascult cu atentie fiecare miscare , se aud mai mulți pasi ce se apropie de mine. Intr-un moment se lasa din nou linistea. Persoanele respective s-au oprit in fata mea.  Imi întorc capul in stânga si in dreapta încercând sa ma misc dar ce tot incerc sa fac? Nu am idee... Sunt disperată!
Si îmi e frica... mor de frica! Daca e un criminal in serie? Vreun violator sau vreun traficant de organe? Nu , nu! Doamne ajuta sa fie doar vreun clown care are chef de glume!

-Păcat de tipa asta! Este destul de frumoasa! Sigur nu vrei sa ai vre-o partida cu ea? E buna de prostituție iar! *îmi ridica bărbia violent, scancind de surprindere, respiratia sa mi se loveste in fata iar vocea bărbatului , atât de impunătoare îmi făcu pielea de găină... ce vrea de la mine?*  Nu inteleg ce vrea sefu de la ea!

-Nu stiu ce vrea dar un lucru e sigur! Daca nu vrei ca fundul sa iti fie tabacit. Lasa fata in pace! Seful a zis clar sa nu ne atingem de nici un fir de par ca ne omoară! Iar tu îmi spui sa îmi fac de cap cu ea? Daca vrei sa mori... esti invitatul meu! Ii spune celalalt pe o voce mai calma. Deci sunt 2.

-Ce vreti de la mine? Ce v-am facut eu vouă? Ii întreb tremurând toata, vocea îmi e răgușită din cauza fricii. Simt anxietatea cum mi se instalează in corp, respiratia ma lasa balta in timp ce inima pompeaza sângele cu putere...  îmi strang degetele în pumni, deschizând si strangand degetele din secunda in secundă. Inspir -expir, trebuie sa ma calmez, nu trebuie sa fiu o fricoasa! Astept răspunsul care întârzie sa vina cu sufletul la gura. Abia astept sa aflu ce vrea!