Drumul Vieții

Capitolul 21.

Abbey pov.

Dupa ce am auzit explicatiile lui Noah am ramas socata, de fapt daca as spune socata ar fi prea putin spus. Acel demon m-a protejat din umbra chiar daca este un inganfat si un arogant, nu vrea sa recunoasca ca are un suflet bun iar asta este cu adevarat o porcarie. Imi umezesc buza de joc cu limba ca mai apoi sa imi indrept spatele, nu vreau sa ies din acest joc cu capul jos.

-Deci vrei sa spui ca nu tu ai fost cel care m-a salvat? Il intreb inghitind in sec incercand sa ii evit privirea patrunzatoare. Ofteaza puternic ca apoi sa se lase pe coate in fata, se gandeste cu grija la urmatoarea miscare cantarind orice optiune. Eu in acest timp procesez cu atentie informatiile noi primite si tot nu imi vine sa cred dar acum cand pun cap la cap totul realizez ca tot ce spune este adevarat, abia acum imi amintesc chipul ingrijorat al lui Dante din club dupa ce ma salvase, dar eu ca proasta am uitat totul. Cum am putut sa fac asa ceva? Imi asez o mana la cap ametita , am crezut ca voi trece cu vederea peste orice prostie va face el , nu asta presupune iubirea adevarata? Atunci eu de ce am plecat de langa el la primul obstacol intampinat? Ma simt atat de josnica ... pe interior ma simt atat de goala , nu ma gasesc in nici un rol. Iar eu am jucat teatru pana acum. Imi ingheata sangele in vene cand ma gandesc ca am plecat de langa el atat de repede.

-Asta este adevarul Abbey , imi pare rau ca am fost un nemernic si am jucat teatru. Regret! Am ascuns adevarul, am dat vina pe Dante pentru toate rautatile. Insa stiu ca este un nenorocit , stiu ca te-a ranit. Dar uite, se vede de la o distanta kilometrica ca tu te-ai indragostit de el. Imi spune trist, isi lasa cu regret privirea in pamant intarandu-si spusele. Nu stiu ce sa fac, din nou ridic semne de intrebare, el imi e captat in mintea si in sufletul meu, am fugit de iubirea pe care i-o port, lucru ce a fost in zadar. Asta a fost o lectie foarte buna sa ma invete sa lupt pentru ce vreau.

-Unde este acum? Il intreb in soapta, Noah intoarce capul buimac spre mine, ii pot observa confuzia din acei ochi pierduti, imediat dezaproba usor din cap afisand un zambet trist pe acel chip indurerat.

-Nu stiu, acum se duce intr-o misiune cam nasoala. Stiu ca e invincibil dar totusi ... este periculos chiar si pentru unul ca el. Se duce intr-o misiune sinucigasa , Abbey. Cuvintele spuse de Noah imi facu pamantul sa imi alunece de sub picioare, inima mi s-a facut un ghem din cauza teamei simtite in fiecare celula din corp, disconfortul din zona inimii isi facu simtita prezenta , simt borboane de transpiratie pe frunte , corpul a inceput sa imi tremure usor imediat avand si frisoane. De ce corpul meu reactioneaza asa?? Ma lupt cu mare dificultate sa nu lesin , sa inteleg ca socul a fost suficient de puternic. Nu il pot pierde pe Dante acum cand am aflat ca nu este un demon asa cum vrea el sa para.

-Imi pare rau... regret! L-am judecat atat de rapid.... spun pierduta , mainile mi le tin strans de cap in timp ce respiratia a inceput sa devina din ce in ce mai rapida. Noah se uita speriat la mine nestiind ce sa faca, priveste in stanga si indreapta incercand sa gaseasca o solutie, dar am pierdut firul realitatii cand intunericul se asterne asupra lumii mele.

-Abbey!!!! Doar tipatul disperat al lui Noah am mai putut sa aud in rest totul a fost asternut intr-o liniste inmormantala. Oare asta sa fie tot? Aici sa se termine acest joc? Nici macar nu am avut sansa sa lupt pentru dragostea mea... Nu e corect!

Dante pov.

Privesc din biroul meu la panorama oferita de frumusetea orasului in care traiesc, am ajuns aici cu mare dificultate si nu vreau sa dau cu piciorul la tot ce am! Cand imi simt telefonul vibrand imi misc lenes mana spre el luandu-l cu incetinitorul , fara sa ma uit la apelant raspund cu o voce calma.

-Da?

-Ce faci baiete?

-Ahmar, doamne , de cand nu am mai vorbit...