Drumul Vieții

Cap 82.

AUTOR POV

Simțea cum tremura din toate încheieturile. Cate un pic dar sigur începu sa isi piardă echilibrul emoțional. Vedea cum masina in care iubitul ei se afla ardea cu inversunare. Flăcările practic se reflecta in irisii ei ca un dans salbatic. Pentru ea totul era pierdut. Nu stia ce sa mai faca pentru a mai diminua din suferinta pe care o trăia dar stia...  Nimic nu avea sa faca pentru a mai lua din acea durere. Cadea împietrită in genunchi, cu ochii cat cepele si cu mana in dreptul inimii. Voia sa tipe,  sa urle... dar glasul parca ii pierii. Lua o gura mare de aer , strangand din nou din ochi. Ignora, astfel si oamenii curiosi ce priveau tragicul accident cu un vadit interes. Asta o dezgusta pe Abbey insa si de aceasta data ignora. Adevarul e ca o sfasia imaginea din fata ochilor ei. Nici măcar nu se incumeta pentru a mai privi spre flăcările ce ardeau cu inversunare. Înghiți un suspin plin de regret. Era imposibil sa accepte ceea ce se intampla. Dante al ei, nu  putea sa moară. Insa situatia care se infatisa sub ochii ei tragic o contrazicea.
Intr-un moment de isterie începu sa dea cu pumnii in astfalt, innebunita de durere. Simțea cum inima ii se sparge in mii de bucăți, ca apoi in bucăți milimetrice. Isi plângea amarul in surdime, lacrimile pe care si le revarsă, se contopeau fara nici o rusine cu picăturile de ploaie ce se izbeau de fata ei violent. Trecea printr-un calvar care parca nu se mai sfarsea.  A treia explozie o facu sa tremure crunt. Isi acoperi urechile cu palmele in speranta ca va face ca sunetul sa se extompeze, sa dispara.  Dar fara nici un rezultat. Din pacate pentru Abbey aia era realitatea cruda. Plângea, plângea cu lacrimi amare si o durere greu de descris in cuvinte. Cei din jur erau indiferenți la furtuna care se intensifica pe minut ce trecea insa nu potolea focul nicidecum, fiind  hrănit cu combustibilul ce curgea incredibil de repede din masina. Focul care se desfasura sub ochii îngroziți ai fetei era atat de asemănător cu focul infernului încât ii provoca fiori pe sira spinării.

-A meritat asta. A meritat din plin! Daca ar fi după mine el nici nu trebuia sa traiasca. Merita sa arda in focurile iadului. Cum un nenorocit ca el a ajuns liderul celei mai de temute mafii, nu imi pot explica! Nu sunteti de acord?

Abbey pov.

Plângeam din toata inima mea, adică ce mai rămăsese din ea pana când am auzit ce a spus asa zisul om. O bestie fara suflet, asta e. Furia ma învăluie, luandu-i loc tristetei si suferinței mele care pe secunda ce trece ma doboară. Îmi intorc capul fulgerător spre faptura care se crede om , asteptând urmatoarea sa reactie.

-Da! Ai mare dreptate! Merita sa fie aruncat din avion, de la mii de kilometrii distanta si sa moară cu oasele sfărâmate. Nu merita sa aibă norocul asta sa ardă de viu.

Asta mi-a pus capac! Veninul cu care scuipa acele cuvinte au fost ca un combustibil aruncat pe foc. Am explodat! Ma ridic ca arsă in picioare dând dracului durerea sfasietoare pe care o simțeam mai devreme. Acum... acum onoarea lui Dante, ceva ce multi oamenii nu o are, trebuie protejata.
Ma apropii de cel care a zis ultima replică , cu o privire ucigătoare. Era un timp inaltut, cu ochii mari verzi si parul blond, bine facut. Dar nu ma impresiona de fel. Il apuc de guler enervata, tragandu-l la nivelul fetei mele.

-Sa te ia naiba! Tu nu ai dreptul sa il judeci pe Dante. Inteles?

Vocea mea nici nu pot sa  o recunosc la cat de dură si razbunatoare este. Atât de înghețată incat ar putea lejer sa înghețe si cea mai fierbinte apa din univers. Tipul inlemni,  insa imediat începu sa rada haotic, in încercarea sa de a se calma.

-Cine dracu e tipa?

Oho, imi place tupeul tipului, mai devreme nu mai avea mult si făcea pe el iar acum totul e sters cu buretele. Nu băiete,  iti reamintesc eu cum sta lucrurile aici. Pentru Dante te-as calca cu mare drag in picioare.
Eram in punctul de a-i da un pumn in mecla,  asta pana cand unul dintre cei adunati in jur interveni.