Drumul Vieții

Capitolul 72.

PENTRU O TRAIRE MAI INTENSA A SENTIMENTELOR DESCRISE IN ACEST CAPITOL , VA ROG SA DATI PLAY LA MELODIA DE LA MEDIA! 

VA MULTUMESC!

Abbey pov.

Ma uit la el nevenindu-mi sa cred. Ma duc spre el cu pasi lenți parca fiindu-mi teama ca daca ma apropii mai mult  sa nu dispară precum o iluzie creată de mintea mea in dorinta  de a-l vedea.

-Te-am speriat?

Vocea lui melidioasa îmi mangaii auzul ce tanjea in a-l percepe. Zâmbesc larg fugind in brațele sale, inhaland parfumul sau barbatesc . Imi bag capul in pieptul sau, începând sa il strang cu putere, lacrimi de bucurie isi facu drum pe obrajii pe care un pic mai devreme se uscase lacrimile anterioare, dar diferenta e ca aceste lacrimi  ce sunt varsate in acest moment sunt de bucurie. Dupa ce imi dau seama ca este in carne si oase in fata mea, nefiind rodul imaginatiei mele , ma indepartez putin de el pentru a-l analiza.  Avea fata plina de cenusa, hainele pe unde arse, pe unde rupte. Printre peticile rupte se observa cu mare usurinta arsurile si rănile provocate de accident. Obrazul lui este plin de zgarieturi, pe piept se observa răni adânci...Daca nu avea aceste răni, as fi jurat ca nu a avut nici un accident, ci a fost doar o gluma de prost gust.

Tresar usor cand ii simt atingerile sale pe spatele meu, in gestul sau de a-si arata afecțiunea fata de mine. Imi ridic capul pentru a-l vedea. Fac ochii mari când ii vad fata criptată, strangea din dinti cu putere dar nu scotea un sunet. Când ma îndepărtez de el, îmi dau seama de ce se comporta asa... arsura de pe piept. Imi pun mana la gura,  cazandu-mi o lacrima din ochi când îmi dau seama de suferinta îndurată de el.

-Nu plânge...te rog! 

Imi sterge lacrima usor cu degetul sau mare, fiind foarte grijuliu cu mine. Ceva din privirea sa s-a schimbat.... inainte ma privea bland, cu simpatie ...acum in schimb ma priveste cu adorație si iubire.
Ce s-a intamplat cu el oare???
Imi musc buza de jos cu putere abtinandu-mă sa nu plâng. Tot o fire slaba am ajuns sa fiu... iar asta nu îmi place deloc.

-Dar esti atât de rănit. Nu pot sa cred ca erai sa iti pierzi viata in acel accident...

Spun cu vocea stinsă, lasandu-mi capul in pamant foarte suparata. Ma simt atât de indurerata ca nu am fost cu el sa il sprijin....atat de neputincioasa cat si nefolositoare!

-Accident? Zvonurile s-au împrăștiat atât de repede?

Ma intreaba tinandu-se usor de bratul drept care părea usor rănit.

Chicotesc usor datorită lui. Chiar daca este atât de rănit tot provoacă o dispozitie buna in mine.

-Da!  Mass-media a explodat când a auzit si o mica informație cu privire la accidentul tau!  Tot globul stie de accidentul tau dintre care se presupune ca ai murit...

Dupa ce spun asta, o lacrima cade in nestire pe obrazul stâng,  cuvântul asta iesit pe buzele mele imi provoca o stare de durere, abia acum îmi dau seama de gravitatea situației.Ce as fi facut daca chiar ar fi fost adevarat? Nu am idee...as fi înnebunit fara el.

-Off...*îmi sterge si lacrima asta cu blândețe, sarutandu -mi obrazul stang* stai calma! Sunt bine. Ma voi recupera repede. Acum asculta-mă!  Nu as fi crezut ca lipitorile astea mi-ar fi fost de folos vreodată. Dar se pare ca m-am inselat. E bine ca s-a raspandit zvonul , acel zvon ca as fi murit! 

Ma uit la el neintelegand la ce se refera. Adica de ce sa se bucure ca lumea il crede mort? Chiar nu il pot intelege pe omul asta...

-Nu inteleg la ce te referi...