Drumul Vieții

Capitolul 81.

Noah pov.

Prima data mima din buze, soptit. Nu puteam realiza ce vrea sa spuna Dante pana cand lumea mea a fost spulberata... 

In momentul in care mi-am dat seama ce vrea sa faca, am simtit cum capul mi-a explodat. Orice speranta pe care o mai aveam... mi-a disparut dintr-un foc. Erika mea... dragostea vietii mele ... e pierduta. Acum, realizez ca a fost o himera... o naluca provocata de mintea mea bolnava. Relatia mea cu Erika , e doar o fantasma. Nu poate fi reala. Imi las capul in jos indurerat. Nestiind cum ar mai trebui sa procedez. Sunt atat de derutat si indurerat. Dante isi pune mainile in cap maraind in surdime, in timp ce Abbey se uita confuza la noi, nestiind pe cine ar trebui prima data sa consoleze. Intr-un final se aseaza langa mine, punandu-si o mana pe dupa gatul meu.

-Cum esti?

Ma intreaba, avand un strop de ingrijorare in glas. Imi pun coatele pe genunchi si imi las capul in jos. Sunt bine? Nu, in nici un caz nu sunt bine cand ma gandesc ca ingerasul meu va fi dusa acolo. Simt ca innebunesc, asta inaintea ei. Nu inteleg de ce , s-a lasat o liniste in incapere, de parca am ramas doar cu gandurile mele. Imi pun mainile in dreptul gurii, coatele fiind pe genunchi, tremurand de durere... ochii mi simt intepati de lacrimi --la media-- ...insa ignor asta, imi e indiferent daca lacrimile isi fac sau nu drum spre obraji.  

-Oribil.

Soptesc afectat. Abbey ma priveste ingrijorata in timp ce Dante bombana ceva in barba, avand o mima atat de trista ce iti sfasia inima in mii de bucati. Cred ca sa stii ca sora ta e in starea asta deplorabila e ceva ce iti rupe inima in doua . Imi trec o mana prin par privindu-l, Dante nu schita nimic fiind atat de indurerat de ceea ce se intampla.

-Dante, totul va fi bine amice...

Ii spun pe acelasi glas de mai devreme.

Dante isi ridica capul, privindu-ma pierdut. Ofta la inceput ca apoi sa o traga pe Abbey in bratele sale.

-Iubito, iti spun cu mana pe inima ca daca nu ai fi fost alaturi de mine, in aceste momente cruciale acum as fi atat de daramat si pierdut. Iti multumesc ca nu te-ai dat batuta si ca ma sustii.

Il analizez tacut. Nu as fi crezut ca tiranul Dante va ajunge in acest punct. Adica , isi recunoaste trairile si sentimentele. Ceva, greu de crezut. Abbey strange usor din ochi , expirand aerul ce in tot acest timp il tinuse captiv. Isi trece o mana prin parul lui Dante zambind slab.

-Stai calm iubire, Erika e puternica va fi in regula, dar te rog nu claca.

Se vede cu ochiul liber cat de framantat este. Iar eu? Eu ma simt atat de ravasit... Nu stiu cum va primi vestea prea frumoasa mea blondina. Sper ca nu va fi atat de afectata.

-Dar...

Dadu sa spuna ceva, insa l-am intrerupt prin miscarea mea brusca. M-am ridicat in picioare, privindu-l. Nu scoase un sunet, lasandu-se doar o liniste mult prea apasatoare pentru sufletele noastre incercate.

-Ce ai de gand sa faci?

-Buna intrebare Abbey, m-am gandit. Am intors problema si pe o parte si pe cealalta, de aceea am decis sa ii dau eu vestea ce ii va schimba complet perspectiva asupra vietii.

-Esti sigur? Stii ca ceea ce vrei sa faci... este ceva foarte important pentru sora mea?

Dante are un glas atat de ratacit. Se pare ca starea Erikai il afecteaza mai mult decat as fi putut crede...

Inchid pentru cateva secunde ochii, meditand la ceea ce am sa fac. Refuz pentru un moment sa accept starea in care se afla ingerasul meu. Dar realizez ca inzadar as face asa ceva... ma mint in cel mai las mod.