Drumul Vieții

Capitolul 92.

Abbey pov.

Ma uit în jur puțin speriată de priveliștea ușor groteasca , ce își ia forma sub privirea mea. Îmi strang degetele în pumni, în interiorul buzunarelor , de emoții cât și de teama. Dante merge destul de degajat , în fata mea, observandu-se cu ochiul liber ca este destul de încântat de întâlnirea ce va avea loc, dintre mine și fetița. Adevărul este ca , sunt foarte curioasa cu privire la copil. Ma întreb oare... dacă aș putea sa o accept ca fiica a mea... sau dacă o să fiu o buna mama pentru ea. Acum , este un vartej în capul meu, ma simt amețită rău de tot. Fiind distrasa de la realitate , nici nu am observat când Dante s-a oprit , astfel eu lovindu-mă ca deșteapta de spatele sau bine făcut. Ups... În urma faptei mele eroice, nasul meu a avut de suferit. În clipa de fata, mangaindu-l cu tristete și ușor vaitandu-ma. Dante se întoarce cu fata spre o ușa, zâmbind în colțul gurii.

- Am ajuns! Intri tu prima sau ai dori sa intru eu?

Îl privesc curioasa, atenția osciland intre el și ușa. Eh, creca nu o fi acum bau , bau după acea bucata de fier. Înghit insesizabil în sec, facandu-mi curajul pe care credeam ca îl am. Hai , deschide ușa, pentru numele a tot ce e sfant! Cum spuneam , nu e vreun strigoi acolo. Rasete și chicoteli se facura auzite , astfel provocandu-mi o stare de vitejie puternica. Îl dau la o parte pe Dante, dandu-i de înțeles ca vreau sa intru. Se da din ușa, facandu-mi loc. Ma priveste  atent, stand cu brațele lejer pe lângă corp, fiind în contrast cu corpul meu , cel înțepenit.  Sub privirea lui agera pun mana pe maner, încep sa numar pana la trei, odată ajunsa la acel numar... închid strâns ochii și apas , astfel deschizand ușa. Fac un pas , înăuntru, având încă ochii închiși. În acest moment simt o întreaga grădina zoo în stomacel, nu credeam ca o să am atâtea emoții. Obrajii mi simt atât de fierbinți încât cred ca ard la propriu , nu la figurat iar căldura ce îmi bate în fata , ma face sa cred ca sunt în desertul Sahara, sigur este o invenție a imaginatiei mele sau de la atâtea trairi intense ce ma încearcă. Picioarele le simt făcute dintr-un material de gelatina, îmi tremura de zici ca e cutremur sub ele. Înghit din nou în sec, nodul ce mi se formase în capul gatului. Jur ca dacă nu ma sustinea delicat Dante de cot , sigur acum admiram podeaua, fiind tolanita pe jos.

Unde mi-a emigrat tot curajul? Nu îmi pot da seama. Deschid un ochi, în timp ce îmi strang cu ambele mâini , materialul de la baza tricoului , cu teama. În câmpul vizual pe care , tocmai ce îl facusem, îmi apare un ingeras minunat. Observandu-o , deschid și celălalt ochi, astfel orizontul marindu-se. Văd fetița cum ma analizează cu atenție iar Erika îmi zâmbește blând. Cat de drăguța este fetița asta... nu pot sa cred! Am avut dreptate când l-am comparat cu un înger. Este o frumusețe! Ochii aceea calzi, mă duc cu gândul la cerul senin , ce ma liniștește. Ma apropii de ea, printr-un pas timid. La scurt timp și ea își revine din transa în care se adanci-se. Pe Dante nici nu îl mai bag în seama, fiind minunatia asta de fiinta în centrul meu!

- A venit plințesa! Oau!!! Nu cledeam ca este atât de frumoasa! Este mult mai fabuloasa în șealitate decât în povești.

Rămân pentru câteva clipe surprinsă de comparatia fetitei și datorită faptului ca ea a fost cea care a spart aceasta liniște inmormantala ce se instalase intre noi. Este atât de adorabila. Ma pun pe vine în dreptul ei , zambindu-i cât de gingas pot. Ma întreb... oare și copilul meu ar fi avut aceeași inocenta pe care o are aceasta fetița? Ar fi semanat cu mine sau cu Dante? Ar fi zis prima data mami sau tati? Ca apoi să ne fi făcut în ciuda unu , altuia? Ar fi fost o atmosfera plină de iubire și tandrete. Am fi fost o familie atât de frumoasa. Cand îmi dau seama ca sunt prea mulți de ar fi , ce din păcate ma baga într-o lume imaginara... Îmi intind mana spre obrazul fetei, mangaindu-l ince.