Drumul Vieții

Capitolul 83.

Autor pov.

Dante stranse cu putere coarnele motocicletei . Acum se aflau in aer, zburand. Practic lui Abbey nu ii venea sa creada ca asta e posibil. O asemenea adrenalina o putea simti doar langa Dante, iar asta ii placea la nebunie.

Totul parca se oprea in timp, iar ei se misca cu incetinitorul asta pana cand motocicleta ateriza de odata cu o carasma iesita din comun, exact pe roata din spate.

Abbey putea simti usurarea dupa adrenalina pe care o percepuse. Atunci il stranse cu putere pe Dante de talie, nevrand sa ii dea drumul.

Dante pe de alta parte, intelese limbajul trupului pe care l-a transmis ea. Isi puse mana pe incheietura mainii ei si zambii in coltul gurii , victorios.

-Stai calma , iubire, totul va fi bine. Am trecut de ce era mai greu.

-Serios? Si? De acum ce ai de gand sa faci? Toti politistii te urmaresc. E clar ca au suspiciuni ca tu traiesti!

-Eh, ne descurcam! Nu imi e frica de nimeni si nimic pe lumea asta. Voi sterge cu ei pe jos fi sigura de asta.

Inflacararea cu care spuse asta ii se reflecatara in irisii lui albastrii. Abbey isi dadu seama de prezenta tensiunii dintre ei. De aceea isi sprijini capul de spatele sau.

-E ceva neinregula iubire?

-Nu, Dante? Vrei sa te razbuni pe ei?

-Abbey, singurul pe care vreau sa ma razbun cu asa inversunare este Chad!

-Inteleg....

NOAH POV.

Stau inghetat in fata ei. Marturisirea sa m-a lovit in puctul cel mai sensibil.

Imi trec o mana prin par exasperat ca fata asta nu poate intelege iubirea flamanda pe care i-o port. O iubesc ca un nebun dar se pare ca iubirea mea nu este suficient de buna pentru ea.

Inchid ochii pentru cateva secunde, in speranta ca imi voi regla respiratia precipitata. Dupa ce sunt foarte sigur ca mi-am revenit, ii deschid la loc. Insa mai bine nu o faceam, pentru ca imediat privirea acuzatoare si plina de ura a Erikai imi provoca o durere acuta.

-Erika ...nu este ceea ce...

-... Pare? -- surasul ei batjocoritor imi provoca fiori pe sira spinarii, cu greu imi vine sa cred ca fata din fata mea este cea de care m-am indragostit, dar imediat imi amintesc ca ... nu ea este cea care vorbeste ci suferinta din ea, asa ca nu pot face altceva decat a o intelege.-- Hmp, Noah , nu ma mai vraji atat ca nu iti merge. Da! Inteleg ca tu ai fost alaturi de mine dupa moartea lui Jackson dar ....--lacrimi amare isi fac incet dar sigur loc pe chipul ei blajin, asta chinuindu-ma si mai tare... Imi las capul in jos ascultand orice jicnire adusa la adresa mea, ca as fi un profitor , ca sunt un nemernic si un nenorocit... Indura, indura Noah, totul va trece... o iubesti la naiba ...cat de tare o poti iubi. Vorbele ei , sunt ca niste spini ancorati in inima mea fragila si mica care nu are nici o aparare. Fir-ar sa fie, cu ce ura imi arunca toate acele vorbe...--Te urasc! M-auzi? Doar din cauza ta mi se intampla toate astea! Doar din cauza ta...Jacki...Jacki al meu a murit!!!!

Ma simt atat de jalnic, fara nici un mod in a putea sa ma apar. Ma simt atat de nepunticios cand persoana iubita ma trateaza ca pe cel mai de temut dusman. Dumnezeu imi e martor ca am vrut sa o ajut, am vrut sa o sustin , sa ii fiu alaturi. Dar se pare ca tot ce am facut pana acum pentru ea, a fost rau. Imi las capul in jos, invins. Nu mai am de ce sa lupt sau... macar ca un bun prieten sa ii fiu alaturi. Nu o pot lasa singura, pierduta in negura nebuniei. Trebuie sa o inteleg pe o parte. Si-a pierdut logodnicul intr-un mod foarte tragic, trebuie sa fiu intelegator cu ea, nu sa arunc cu pietre cum apuc.