Drumul Vieții

Capitolul 57.

Abbey pov.

Ma asez pe pat , tinand in mana micutul biletel. Il desfac cu grija, se pare ca este o bucatica de foaie unde sunt asternute niste cuvinte... scrise intr-o ordine perfecta si foarte frumos. Ma incrunt putin, cine ar putea sa scrie asa ceva?

Expirand aerul pe care l-am tinut captiv ceva timp in plamani, cu mainile tremurande si facandu-mi curaj incep sa citesc foaia:

„ Draga mea Abbey

Ok, habar nu am cum sa incep ceea ce urmeaza sa iti spun...crede-ma ca imi e si mie destul de greu sa iti spun ceea ce gandesc desi stiu ca nu ma vei ierta atat de usor. Mi-am dat seama recent cat de tare te-am facut sa suferi , stiu ca asta nu te va face sa te simti mai bine dar iti spun ca regret si sufar ca un caine... Mereu m-am gandit la tine nici o clipa nu am incetat sa fac asta. Zambetul tau , ochii tai stralucitori... vocea ta angelica... pielea ta catifelata...tot ce tine de tine ma bantuie si in vise. Nu am putut sa pun geana pe geana linistit pentru ca ..gandul meu se ducea la tine. Inima mea era in pieptul meu fizic... pentru ca de fapt era in mainile tale. Vreau sa nu ma mai ascund dupa un deget si sa iti spun ceea ce simt... De ce sa ma doara?Nici eu nu stiu ..Desi ,ceea ce simt scriu .Of, iubire , habar nu am ce sa fac.Te vad,dau un pas inapoi si tac. Esti totul pentru mine dar eu ca un prost ce sunt am stricat totul. Imi pare rau... mi-am calcat pe orgoliu sa fac toate astea , totul pentru tine! Stiu ca nu iti voi recastiga inima doar prin niste flori si ca va trebui sa muncesc mai mult insa asta este un mic pas spre castig... stiu ca am fost un magar dar sper ca intr-o zi ... ma vei ierta!

Cu drag al tau pentru totdeauna... Dante! "

Ma uit nevenindu-mi sa cred la scrisoare. A facut asa ceva.. Dante! Sa il iert ...sa nu il iert....ahhh, habar nu am!!! Imi ciufulesc parul ca nebuna de confuzie. Ma ridic rapid in picioare incepand sa fac cercuri prin camera in timp ce imi frec tamplele ca o apucata. Ce ma fac acum... Dante pare ca regreta... ce ar trebui sa fac? Ma trantesc in pat inca tinand in mana scrisoarea. S-a lasat o liniste apasatoare in casa, semn ca parintii mei s-au calmat la fel facand si fratii mei. Privesc tavanul blocata de parca acolo ar fi scris raspunsul la intrebarea mea. Sa il iert? Carui fapt se datoreaza golul pe care-l am acum in suflet? Stau si ma intreb daca imi lipseste ceva cu adevarat sau e doar in inchipuirea mea. Tic-tac, tic-tac, ceasul de pe perete pare ca nu vrea sa conteneasca din ticaitul sau vesnic, aducandu-mi aminte mereu ca viata se scurge usor, usor pe langa mine, fara ca eu macar sa-mi dau seama. Sau poate ca imi dau seama la un moment dat, dar tot nu pot sa schimb nimic. Incep sa ma satur de starea asta si as vrea sa-mi gasesc puterea sa schimb ceva, dar nu ma lasa el ...golul.

As putea descrie golul asta ca o mica planta care a inceput sa creasca in interiorul meu...sufletesc. Si chiar nu-mi dau seama cum face de creste pe zi ce trece, din moment ce eu n-o ud, n-am grija de ea, din contra, as vrea sa-mi dea pace si sa se ofileasca odata. Totusi, mi-am dat seama ca de fapt tot eu o mentin in viata, hranind-o fara sa vreau in fiecare zi cu cate un strop de monotonie, de izolare sociala, de dorul vremurilor trecute, dar mai ales, de sperante fara nicio baza concreta.

Si totusi cum de a ajuns samanta golului tocmai la mine in suflet? Cine a sadit-o? Mi-e tare teama ca am creat-o chiar eu in laboratotul meu sufletesc...As vrea sa pot sa o modific genetic si sa o transform intr-o fericire pura. Cu tristete imi dau seama ca ...golul pe care il simt in suflet este cauzat de EL.

Tresar usor cand aud usa deschizandu-se. Imi intorc capul sa vad cine intra. Aaron sta cu mainile incrucisate la san, ii se citeste blandetea de pe fata si dragostea cu care ma invaluie. Vine pe pat langa mine asezandu-se in fund in timp ce priveste lung scrisoarea din fata mea. Ma uit la scrisoare apoi la el. Dupa ce mi-am dat seama ce tineam in mana rusinata bag hartia in buzunarul de la hanoracul alb cu care eram imbracata. Dap, de cand m-a schimbat Dante am incetat sa ma imbrac elegant cum o faceam inainte, acum imbracandu-ma mai mult sport si lejer. Aaron ridica amuzat dintr-o spranceana cand vazu reactia mea, apoi isi drese putin vocea.