Drumul Vieții

CAPITOLUL 86 (OPTZECI SI SASE)

Abbey pov.

Conduc cu atentie, privind insa, intr-un punct fix gandindu-ma la tot planul pe care mi l-am faurit cu mare grija. Imi intorc capul spre dreapta zambind in coltul gurii stiind mai bine decat oricine ce il asteapta pe varul meu Drake. Cine ar fi crezut ca timpul care a trecut cu o viteza atat de mare ne va schimba in halul acesta? Viata este o adevarata surpriza. Fata cuminte si constiincioasa ce mergea mereu la facultate , dedicandu-se de-a binele cartii a ajuns in halul acesta. Iubirea poate schimba foarte mult omul . Abia acum realizez, mi-am schimbat foarte mult principiile. Acum actionez fiind condusa de inima care aceasta este roaba iubirii fata de Dante. Sufletul negru ce m-a vrajit de la prima aparitie. De fapt, Dante a fost cel mai frumos lucru din viata mea, el mi-a aratat atat partile bune cat si cele rele din viata. De aceea, cum pot eu sa nu il sustin?

Un licar imi apare in ochi la gandul iubirii mele. Trebuie sa il ajut!

Ajung la locul destinatie astfel trezindu-ma la realitate. Strang din ochi, tragand aer adanc in piept. Imi scot cruciulita de sub costum, sarutand-o cu teama adanc scufundata in coltul sufletului. Privesc spre tavan soptind un"Doamne ajuta!" cu toata crezarea mea sperand ca aceasta misiune va fi adusa pana la bun sfarsit... Imi pun masca in timp ce cu cealalta mana imi bag lantisorul ce il reprezinta pe Iisus rastignit pe crucea ce ne prezinta pe noi oamenii, noi oamenii ce in fiecare zi cu chin , cu zambetul pe buze caram crucea ce noi ne-o usuram in masura in care dorim. Oftez pentru o ultima oara , inghitind in sec. Trebuie sa o fac! Imi verific vesta antiglont , bun, pistoalele sunt incarcate, totul este la locul lui. Perfect! Cobor din masina strecurand in fuga briceagul oferit de Dante in urma cu putin timp. Ploaia vad ca s-a intensificat, sper doar sa nu ma incetineasca din ceea ce am de facut.

Imi intorc capul spre banca ce va fi sparta. Se pare ca paza lasa de dorit. Zambesc mandra ca planul meu va fi de un real succes. Ha! Imi fixez masca mai bine , mimand un "Doamne Ajuta!" Totul va merge perfect, totul va merge conform planului meu. Inchid usa , apoi masina. Aerul rece ma loveste direct in fata fara mila iar vantul ce vine in urma sa cu o forta greu de crezut aproape ma dezechilibra. Ajung in fata bancii ce asteapta lovitura mea. O cladire foarte ingrijita , in mare parte continand doar geamuri. Usa este facuta dintr-o sticla imaculata, iar dincolo se vede cu usurinta ghivecile de arbusti , foarte ingrijiti. Oamenii din interior sunt preucupati de treburile lor, neacordand ' pic de atentie, mai bine pentru mine. Privesc in sus, analizand cu atentie cladirea, mai apoi imi scot din centura de la sold un aparat ce imediat imi arata harta cladirii. Deci gura de aerisire este la o distanta de 15 metrii... hmmmm. Imi frec ganditoare barbia ca apoi sa mi-l bag la loc, dupa ce am memorat cum trebuia planul cladirii. Imi dau jos franghia ca apoi sa o arunc in locul in care trebuie sa ajung, o fixez bine, fiind foarte sigura ca nu o sa cad. Trag inca o data pentru precautie ca sa ma pot catara in siguranta. In 5 minute ma catar fara nici o grija, fiind destul de relaxata pentru ceea ce fac. Ma uit in jur, confirmandu-mi faptul ca oamenii nu au observat prezenta mea, camere de filmat? Le-am sabotat deja. Deci nu are cum sa ma prinda. Inchid ochii strans ca apoi sa arunc cablul fara ca macar sa respir. De ce am o presimtire rea? Deschid ochii cand realizez ca funia s-a prins unde trebuie. Ok!

Ce a fost greu a trecut! E bine!

Privesc in jur cu atentie, ascultand orice miscare pentru a nu ma da de gol. Ma pun pe branci, mergand pe coate , imi aprind lanterna ce o am pe frunte , fiind prinse de o curelusa ce imi incercuieste capul. Scrasnesc usor din dinti cand simt o mica miscare pe langa picior. Sobolani....sper ca nu sunt sobolani ca altfel incep pe aici sa plang. Am fobie de asemenea rozatoare. Orice, dinozaurul T. Rex, crocodili, monotauri sau mai stiu eu cum se spuneau la aia cu un singur ochi! Dar nu sobolani! Strang din dinti ambtinandu-se sa nu chitai de cat de speriata sunt in momentele astea.

Nici bine nu trece acea senzatie , cand o briza stranie imi traversa trupul, provocandu-mi fiori pe sira spinarii. Este un tunel destul de intunecos si neprielnic, adevarul este ca , la ce ma pot astepta din partea unei aerisiri? Ma mira faptul ca incap atat de bine! Nu prea este prietenos acest loc, totusi. Parca ar fi o caverna unde se ascund monstrii infricosatori ce vor sa ma inghita pe veci.