Drumul Vieții

Capitolul 45.

Dante pov.

-Eu am vrut sa te vad!
După ce aud acea voce ma întorc mecanic spre sursa vocii. Neschitand nici o miscare.

-Ce cauti aici? Doar atât apuc sa spun pentru ca imediat imi sare in gat plangand cu lacrimi amare, imi inconjoara strans cu bratele gatul in timp ce eu raman inca socat de gestul ei , stau cu mainile pe langa corp inca neexplicandu-mi ce cauta ea aici. Ori e vreo fantoma ce vrea sa ma bantuie ori vrea sa ma innebuneasca aceasta iluzie provocata de creierul meu. Imi trec usor limba pe buza de jos incercand sa imi revin din starea de soc, imi asez  mainile tremurande pe talia ei încercând sa ma conving ca nu e o iluzie. Am inceput sa o strang in brate când am realizat cat de dor mi-a fost de ea!

-Elaine... Soptesc inca nevenindu-mi sa cred ca ea este langa mine, este in viata! O Doamne Dumnezeule , cum e posibil asa ceva? Mi-am afundat capul in parul ei strangand-o la pieptul meu. Momentul nostru insa nu a durat mult deoarece in spatele nostru se aude un dres de glas, cand ii dau drumul lui Elaine imi intorc capul spre persoana din spatele meu. Ochii parca imi ustura iar inima ma doare cand ii vad suferinta de pe chipul lui Abbey. Ce dracu ma fac acum? Sunt prins intre trecut si viitor!!! Ochii reci ai lui Abbey parca imi ingheata sufletul , acum este complet imbracata si aranjata. Nici nu se mai vad urmele a intamplarii superbe de aseara ce numai odata amintit imi face corpul sa transpire. Inghit in sec, intorcandu-ma cu tot corpul spre Abbey care este foarte dezamagita de mine iar asta imi sfasie inima , nu vreau sa o vad dezamagita dar ... Elaine o priveste curioasa pe Abbey, cu un zambet mic de copil. Este la fel de copilaroasa ca atunci...atat de dragalasa... cand imi apar in fata ochilor acele amintiri dureroase imi inchid pleoapele pentru o secunda pentru a le face uitate chiar daca simt un junghi ce imi rupe inima. Imi deschid ochii expirand profund.. Atmosfera din jurul nostru este destul de tensionat dar nici unul dintre noi nu vrea sa o sfarseasca. Abbey isi ridica barbia mandra ca apoi Elaine sa vina spre ea acum putin nervoasa dupa ce ne-a privit pe amandoi lung . Bodyguarzii mei saracii au plecat cat de repede au putut , minunat! Cand vreau sa deschid gura Elaine mi-o ia inainte zicand ceva ce ma socheaza de-a dreptul , imi deschid gura surprins facand ochii cat cepele pentru cateva secunde.

-Dante iubitule, cum iti permiti sa ma inseli cu orice curva care iti intra in grati? Ai uitat cat de mult te iubesc? Ai uitat cat de mult ma iubesti si tu? Cum iti permiti sa faci uitate toate clipele noastre frumoase? Intreaba Elaine nervoasa, eu ma uit la ea de zici ca i-a aparut 2 coarne si o coada de dracusor. Cum dracu isi permite sa ii zica asa ceva lui Abbey? Nu stiu de ce dar constiinta ma impiedica sa ii iau apararea lui Abbey iar asta ma omoara incet dar sigur. Imi intorc capul parca cu incetinitorul spre Abbey care avea pumnii stransi , ochii ei ii stralucesc , pot sa ii zaresc lacrimile ce ameninta sa ii cada din secunda in secunda dar incapatanata nu cedeaza. O priveste inca impietrita pe Elaine care in secunda asta imi vine sa o zbor insa ... ceva de acolo din adancul inimii mele nu ma lasa.

-Deci asta am fost pentru tine in tot acest timp, Dante? Ma intreaba frumoasa mea nervoasa, doamne sfinte... ce ma fac acum? O privesc inmarmurit pe fata cu care am petrecut cea mai frumoasa noapte din viata mea, nu pot sa o pierd tocmai acum dar... imprejurimile ma imping sa fac asta. Imi las capul in jos acceptand toate insultele ei la adresa mea, mainile imi stau inerte pe langa corp. Chiar daca inca ju m-a jicnit dar cuvintele ei parca imi impung inima cu ace.

-Dante iubitule? Vocea angelica al Elainei se facu auzita iar asta ma face sa tresar ridicand surprins capul privind la cele 2 femei , una statea exact in fata mea , aceea fiind Abbey care ma privea indurerata dar si foarte furioasa cred ca daca avea posibilitatea acum ma batea atat de tare incat ma baga in coma. Iar Elaine emana curiozitate insotita de putina gelozie. Nu stiu ce sa fac...habar nu am ce sa spun... parca toate gandurile , ideile mele m-au abandonat, vocea mea parca nu vrea sa se faca auzita....