Regatul Inimilor de Gheață

Capitolul 76 ~ Volumul 2

Cuvintele reginei ma macina grozav. Dupa ce am iesit din salonul ei, ma plimb lent pe holurile palatului. In continuare, masca asta e grozava, ma strange si nu vrea sa imi dea drumul. Abdomenul ma doare din ce in ce mai tare si nu stiu cum as putea gestiona aceasta situatie. Ma doare corpul, dar cred ca sufar mai mult acum sufleteste si sincer nu inteleg de ce. Privesc inainte si sesizez ca sunt in fostei mele camere. As fi crezut ca zona asta nu mai e circulata, deoarece e destul de inchisa fata de restul camerelor, se afla intr-o aripa care nu necesita a fi vizitata. Statuile de pe pereti sunt neschimbate, iar cateva panze de paianjeni le inconjoara. E din ce in ce mai intuneric, semn ca tortele sunt aproape inexistente. Daca nu mi-as cunoaste drumul pana la propria camera, as spune ca sunt intr-un mare pericol de a ma impiedica. Se aude cate un chitait de soarece, semn ca pe aici chiar nu vine nimeni. Intind mana in fata, deoarece stiu ca am ajuns in fata camerei mele. Observ ca in locul usii pe care am avut-o am de fapt o adevarata poarta, greu de spart. Pun mana in zona unde trebuia sa fie clanta si descopar ca era un lacat agatat acolo, insa spre marea mea surprindere, era deschis. Imping usa si descopar ca camera era intr-adevar plina de panze de paianjeni, nu a mai fost nimeni pe aici. Inaintez, inca curios de ceea ce ascunde fosta mea camera. Privesc inspre peretele acoperit in totalitate de geamuri si privesc rasaritul lunii. Am atatea amintiri in aceasta camera, iar faptul ca vad ca totul e neschimbat imi da o oarecare stare de melancolie. Privesc patul neschimbat, masuta cu carti neschimbata, totul era exact asa cum le-am lasat. Merg mai departe inspre zona unde obisnuiam sa invat, anume inspre birou, insa mare imi e uimirea cand vad ca zona aceea e luminata. Merg inainte si vad ca totul e intr-o perfecta ordine, iar cand vreau sa patrund in incapere sesizez ca tatal meu e in genunchi, plangand langa biroul meu. Vazandu-l intr-o astfel de stare, doresc sa inaintez si sa cer o explicatie, insa picioarele mele incremenesc in momentul in care fac urmatorul pas. Tatal meu era in genunchi, cu capul plecat, plangand, iar regina era in picioare langa el, privindu-l cu superioritate si ranjind. Bun, asta clar e ceva la ce nu ma asteptam. Ma ascund dupa dulap si ascult atent conversatia lor.

- Stefan, nu poti face totul cum vrei tu, nu conduci singur! spune regina pe un ton autoritar, iar faptul ca tata nu are reactie si ii e profund supus ma socheaza total. Trebuie sa intelegi odata pentru totdeauna ca nu traiesti singur in palatul asta si ca nu toate deciziile iti apartin.

- Inteleg perfect, insa tu nu trebuia sa reactionezi asa.. spune tata, vizibil lipsit de puteri.

- Cineva raspandeste zvonuri cum ca Trandafirul de Gheata e in posesia mea si ca toti ceilalti trandafiri care dispar pe zi ce trece din casele cetatenilor ajung tot in posesia mea.

- De parca n-ar fi adevarat! spune tata zeflemitor, iar eu in sfarsit imi dau seama ca e el cel care sta in genunchi in fata reginei.

- Esti responsabil? intreaba idioata aia, iar eu abia ma tin aici sa nu merg sa o omor.

- Crezi ca as fi in stare sa fac asa ceva cand tu imi controlezi fiecare miscare? O singura persoana ar putea fi capabila de asa ceva, dar nici macar daca ma torturezi nu vei afla de la mine despre cine e vorba.

- Am gasit o persoana capabila sa ma scoata din acest rahat, asa ca nu trebuie sa te preocupi tu. Mai am ceva ce vreau sa aflu de la tine, Stefan.

Ochii tatalui meu se ridica inspre femeia pe care se vedea de la o posta ca o dispretuieste. Cine ar fi crezut ca roata se poate intoarce intr-atata incat un simplu om sa ajunga sa il puna la picioare pe unul dintre cei mai puternici barbati ai dimensiunii?

- Vreau sa stiu de ce ai fost la incoronarea lui Henriette si nu ai avut nicio reactie ciudata. Am auzit ca a devenit sotia lui David, lucru pe care il stiu mai bine decat oricine ca nu l-ai fi permis niciodata. Te-ai gandit cumva sa nu o urmaresc si sa i se intample ceva?