Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 22

Sunt intr-o camera spatioasa. Vad, intr-adevar vad. Orbirea mea nu m-a impiedicat sa vad asta. Cred ca... atunci cand mori, toate durerile tale dispar. Chiar vad! Dar, in fata mea, in campul meu vizual apare o persoana foarte cunoscuta: prim-ministrul.

- Te-ai trezit, Henriette!

Nu se poate, sunt inca in viata? Serios? Atunci... cum de vad? Eram sigura ca am orbit.

- Cum de traiesc? intreb eu soptind.

- Of, ai ajuns un erou! L-ai salvat pe Alteta Sa!

Nu puteam primi o veste mai buna decat asta pe ziua de azi. Zambesc involuntar, iar prim-ministrul imi ia mana in a lui.

- Alteta Sa e bine? intreb eu incercand sa ma ridic, dar prim-ministrul ma opreste din a face asta.

- Stai linistita, e periculos sa te misti!

- Cum de te pot vedea? Traiesc o iluzie?

- Nu, desteapto, ai fost vindecata! se aude o voce.

Pe usa camerei intra un tip care, dupa zambet, chiar are chef de glume. Macar acum e imbracat, nu e doar in hainele lui de seductie.

- De ce m-ai vindecat? Preferam sa mor decat sa raman aici!

Cuvintele astea sigur nu au fost rostite de mine. E clar ceva putred la mijloc, clar ceva imi ingreuneaza viata. Si ce e mai rau, e ca aceasta piedica e intocmai in mine, in corpul meu.

- Idioato, cum poti sa te gandesti la asta? pufneste el.

Da, multumesc. Adica eu mi-am dat chiar viata pentru a te salva si tu ce faci? Asa ma rasplatesti?

- Nu, nu sunt capabil de a trezi mortii. Prim-ministrul te-a salvat.

Cum?

- Cum a reusit? soptesc eu, iar printul se apropie de mine.

Ochii lui visinii ma tintuiesc, insa sunt plini de curiozitate. Nu zaresc in ei nicio urma de sentiment negativ, ceea ce imi incalzeste putin existenta.

- E vrajitor, nu cred ca Arthur nu ti-a spus nimic! spune el dandu-si ochii peste cap.

Cum? Stie ca e vrajitor? Atunci, de ce l-a acceptat ca prim-ministru?

- Nu vreau sa par indiscreta, dar cum de ati acceptat un vrajitor ca prim-ministru intr-un regat al vampirilor?

Il vad pe print cum incepe sa rada. Rasul lui cristalin umple camera, nu e deloc un ras ironic, e un ras calm si perfect. Stai, ce?

- Chiar nimic nu stie? spune printul, pregătind contactul cu privirea prim-ministrului.

- Imi pare rau, Alteta Ta, insa e om, nu are de a face cu tratatele de pace...

- Mai lasa-ma, nu are cum sa fie om!

Poftim? Cum sa nu fiu om? Clar sunt om!

- Cum adica nu sunt om? Care e faza cu tratatele? CE SE PETRECE? strig eu, insa simt o durere in piept, moment in care il vad pe print cu aplecat inspre mine, moment in care raman socata.

Ma priveste ingrijorat. Bine, am inteles, privirea mea nu face fata unei astfel de provocări, insa e vorba totusi de un vampir cu super-viteza. Scuze, nu m-am obisnuit inca cu gandul ca traiesc in lumea supranaturala. Ochii lui admit faptul ca el e ingrijorat peste masura, as putea spune chiar disperat. E cumva interesat de mine si nu stiam eu?

- Te doare.

- Ce? spun eu zeflemitor. Inima?

- Inima e putin spus, aia te doare cel mai tare.