Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 13

Oamenii erau răniți la marginea drumului, moment în care eu descalec și îl leg pe Pegasus de cel mai apropiat copac. Trebuie neapărat să aflu ce s-a întâmplat. Mă îndrept înspre cel mai apropiat domn care mă privește îndurerat.

- Henriette...

- Mă mai cunoașteți? Wow, am crezut că m-ați dat uitării!

- Ești atât de greu de uitat, simpatico! 

Domnul acela care fusese brutar odinioară mă privește calm, începând să tușească.

- Ce s-a întâmplat aici?

- Vrăjitorii vor ceva de la noi, regatul vampirilor!

- Vrăjitorii? Vor ceva?

- Nu știu ce vor, însă se zvonește că știe nătângul care e regent acum.

- În acest caz, totul e ciudat. Prințul nu știe nimic.

- Nu mai avem mâncare de o zi, urma să trimitem sesizare la palat. Vrăjitorii ne declară război. 

- Război?!

Acum, totul are sens. Noi, oamenii, avem mâncare din regatul vrăjitorilor deoarece plantele nu cresc în regatul nostru din cauza întunericului etern. Dacă comerțul încetează, oamenii vor muri de foame. Asta e o problemă mare, trebuie să raportez rapid la palat, însă nu e nimeni prin zonă. Îi voi spune întâi prim-ministrului, după îi voi spune și nătângului ăla. Sincer, nu aș vrea să îi spun, poate doar ar profita de asta ca fiind o slăbiciune a rasei umane și s-ar hrăni nemaipomenit de bine. Știind că prim-ministrul nu e vampir, parcă mi-ar fi mai lejer să vorbesc cu el decât cu un maniac care nu se gândește decât la propria lui satisfacție. Totuși, și eu cred că aș face la fel dacă acum aș descoperi-o. 

- Voi încerca să fac tot ce pot pentru a vă salva, promit!

- Am încredere în tine, Henriette! Nu uita, cine te-a dat afară din comunitatea noastră a făcut cea mai mare greșeală a vieții lui. Vrăjitorii vor ceva prețios de la noi, ziceau despre ceva neprețuit pentru regele lor.

- Ceva neprețuit pentru conducătorul vrăjitorilor... Atunci, de ce nu au pornit războiul până acum? 

Întrebarea mea era mai mult retorică, astfel că mă îndepărtez, ajungând lângă Pegasus. Realizez rapid că vampirii care mă însoțeau tocmai au ajuns.

- Domniță...

- Ceva se petrece aici, asta e sigur. Nu ați putea să le dați puțin din sângele vostru și să îi vindecați?

Cei doi vampiri se uită unul la altul șocați. Am spus ceva chiar atât de greșit? 

- Domniță, eu unul chiar aș vrea să fac asta, însă Alteța Sa a ordonat clar ca orice ne vei spune să nu te ascultăm.

Din nou prostul ăla se amestecă? O face și când nu e prezent...

Hei, puișor, cum îți mai merge? Realizezi în sfârșit că deciziile sunt doar ale mele?

Ce a fost asta? O voce mi-a răsunat în cap și mi-a spus că doar ea ia decizii? Și ce e mai rău, era vocea prințului? Oh, nu, poate să îmi transmită gânduri prin telepatie. Prostul...

- Da-ți-le sânge! ordon eu mai tare și mai clar decât prima dată.

Sunt absolut sigură că m-am tâmpit. Cum să neg eu ordinele regentului? Oricum, ce e drept, e drept, oricum am făcut-o deja. Cei doi însoțitori se privesc unul pe altul, își ridică umerii și se îndreaptă înspre locul unde oamenii se zbăteau din cauza durerii. Eu încalec rapid pe Pegasus, aruncând o ultimă privire înspre vampirii solicitați pentru a ajuta omenirea și mă îndrept înspre reședința prim-ministrului.