Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 4

Noaptea a trecut mai repede decat as fi crezut. Niciodata nu mi-as fi imaginat ca s-ar putea sa ma trezesc atat de buimacita, insa acum am descoperit ca totul e posibil. Imi deschid ochii lenesa si privesc in jur. Pe scaunul de langa masa de lemn era Capitanul care dormea. Luna inca nu apuse, semn ca inca nu trebuia sa ne trezim. Ma ridic din pat, ranile mele chiar nu mai sunt atat de dureroase. Ma indrept inspre usa si ies afara. Aerul era atat de curat, lucru care ma facea sa zambesc efectiv. Soldatii pazeau bine perimetrul, iar pe mine ma socheaza efectiv faptul ca niciunul nu sare pe mine. Ma indrept inspre scarile palatului, nu am de gand sa ma asez pe ele, doar sa le privesc mai de aproape, pentru ca frumusetea lor ma orbeste. Imi ridic privirea si ma asez pe iarba de langa ele. Nu imi vine sa cred unde ma aflu, in ce situatie ma aflu si de ce fel de creaturi sunt inconjurata. Totul a luat o intorsatura atat de groaznica, incat nici nu mai stiu de unde sa incep cu revenirea mea emotionala. Poate ca par puternica si tare, insa pe interior frica ma macina.

Deodata, simt o mana puternica ca ajunge peste fata mea. Ma zbat, incercand sa urlu, insa fara rezultat, mana aceea era prea puternică.

- Pana aici ti-a fost, puisor!

Oh, nu, nu el!

- Ti-a venit timpul! Vad ca fratele meu geaman si-o cam cauta cu lumanarea, nu te teme, nici el nu va scapa nepedepsit! Cum poate sa divulge secretele familiei unui nimic asa ca tine?

M-o facut nimic? Tipul asta si-o cauta cu lumanarea. Il musc de mana, iar el tresare cand simte asta.

- Proasto, tu iti dai seama ce ai facut?

Simt cum sunt aruncata in spatele lui ca un sac plin de gunoaie. Grozav, am vrut-o, ce sa zic. Spre suprinderea mea, acesta nu se indreapta inspre palat cum ma asteptam eu, ci intr-o alta parte unde puteam zari multe torte aprinse. In mijlocul lor se vedea, o, nu, o spanzuratoare.

- Te-ai speriat un pic, puisor? ranjeste printul cand imi simte pulsul alarmand frica mea in vene.

- Nici sa nu iti imaginezi asta, floare de colt! Singurul lucru pe care il vreau e sa termin acest cosmar cat mai repede.

- Cum sa iti vrei moartea atat de usor? intreaba el mai mult retoric, insa eu nu am luat-o deloc asa.

- Tu nu ai lua-o daca ai fi atacat de niste creaturi mult superioare tie si nu ai stii ce se mai intampla cu viata ta? se aude o voce din dreapta mea, iar eu ma intorc imediat.

Era un om micut, carunt. Puteam sa il recunosc dintr-o mie, puteam de fapt sa ii recunosc natura, anume ca nu era vampir. Venea inspre noi, rapid, moment in care printul ma tranteste cu forta pe jos, cum am mai spus, ca pe un sac.

- Ah, prim-ministre!

Oh, cel care tocmai m-a salvat e prim-ministru? Genial, singurul lucru care imi mai lipsea.

- Imi pare rau, Alteta Voastra, insa ea nu poate muri!

Printul se incrunta, simt asta, nu e neaparat sa vad ca sa ma conving. Inca nu l-am privit pe print, insa nici nu sunt prea curioasa.

- De ce, ma rog? O pot spinteca chiar acum, nu e decat un simplu om!

- Da, sunt convins ca nu puteti, asa ca va rog sa va retrageti vorbele! spune ministrul, iar eu raman socata.

In sfarsit cineva care se poate pune cu printul! In sfarsit cineva care il face pe print sa clocoteasca de furie! Asteptam sa imi soseasca sosia, uite-o! Singura diferenta intre mine si prim-ministru era faptul ca eu eram un nimeni in drum care nu stia cum sa ii convinga pe vampiri sa ii dea o moarte cat mai rapida, iar acesta era insusi prim-ministrul regatului.

- Asculta, fraierule, nu imi spui tu mie ce sa fac! aud tonul inconfundabil al printului.

Ce nerespectuos! Nu ma mai pot abtine! Ma ridic în picioare, inchid ochii strans si ma pun in fata printului.