Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 29

- Antonio, familia regala e in pericol. Trebuie sa existe o solutie.

- Familia noastra e... in pericol... ce vrei sa spui?

Antonio ma priveste nedumerit, insa era destul de evident ca asa va fi. Ma pricep destul de bine la infricosat oamenii, in fine, vrajitori.

- Simt asta. Antonio, simt asta, ceva e pe cale sa se intample.

- Faci referire la capitan? Din moment ce te-a numit "regina" e clar ca planuieste ceva maret si malefic. Sigur iti stie identitatea, stie de ce esti in stare.

- De unde stie daca numai tu stii? De unde a aflat?

- N-am idee.

Antonio se prabuseste pe scaun, iar eu ma ridic incet din pat.

- Riette, ce faci? E periculos sa te misti in starea ta.

- Doar nu crezi ca voi sta asa cuminte aici cand stiu ca toti sunt in pericol din cauza mea, nu-i asa? Trebuie sa te salvez, altminteri nu ma voi simti bine niciodata. Ma voi simti mereu datoare in fata ta.

- Henriette?

- Da?

- Niciodata nu o sa faci asta fiindca nu am sa permit.

Antonio se aseaza langa mine, iar ochii mei spalaciti il privesc atent. Nu imi vine sa cred ca sunt intr-adevar o printesa, dar ceea ce e mai greu de crezut e faptul ca m-am obisnuit atat de greu cu gandul. Inca nu am idee ce a fost cu visul ăla, n-am idee de unde a aparut. Pentru mine ceea ce se petrece e limba straina, chiar imi doresc sa aflu ce se petrece. Totusi, cred ca identitatea mea nu va fi nimic altceva decat o piedica pentru a trai langa cel mai care il iubesc. Se stie clar ca iubirea dintre vampiri si vrăjitoare e periculoasa si cu consecinte groaznice, motiv pentru care e interzisa si exista cineva responsabil pentru asta. Deja soarta m-a pedepsit cu aceasta boala, ce mai vrea de la mine? Sa imi demonstreze ca faptul ca sunt printesa nu ma lumineaza mai tare decat pe celelalte vrajitoare care mi-au urmat dorinta? Oricum, faptul ca amandoi avem origini regale nu face decat sa ne inrautateasca starea. Vreau sa il mai vad macar o data inainte de a muri. Vreau sa il vad si sa ii spun ce simt pentru el. Daca nu vor reusi sa imi scoata ciobul din inima, ma indoiesc ca nu voi muri. Oricat de vrajitoare as fi, oricat de printesa as fi, nu cred ca sunt destul de puternica sa supravietuiesc la asa ceva. Constiinta mea e si asa plina din cauza acelui vis tulburator, nu am idee ce voia sa insemne. Replicile acelei doamne care s-a dat drept mama mea ma infricoseaza si acum. Ce voia sa spuna prin faptul ca ii pare rau? Din ceea ce mi-a povestit Antonio nu pare a fi deloc asa.

- Henriette!

Capitanul apare, moment in care eu ma trezesc din mormanul meu de ganduri si Antonio tresare.

- Ce faci aici, Arthur? intreaba fratele meu pe un dispretuitor.

Ma bucur ca macar unul din noi e capabil sa faca asta, sa se comporte cu capitanul asa cum merita el de fapt.

- Am venit sa imi vad regina, am gresit cu ceva?

Antonio se ridica in picioare si se apropie amenințător de capitan. Arthur nu se lăsa mai prejos, inclusiv el se ridica si privea impunator ochii obositi ai fratelui meu. Frate... inca nu imi vine sa cred ca el e intr-adevar fratele meu. Modul in care se privesc cei doi nu imi place deloc, deloc...

- De cand e regina? intreaba Antonio ridicându-si privirea si sagetand-o pe a capitanului.

- Hmm, se gandeste capitanul si isi ridica privirea in sus ca un intelept din vechime si completeaza gestul ăsta cu asezarea degetului aratator pe barbie, de cand s-a nascut!