Regatul Inimilor de Gheață

Capitolul 89 ~ Volumul 2

Încremenesc. Mama mea stă întinsă într-un pat, dormind. Nu e învelită, însă se poate vedea clar pe corpul ei urme de bici. David vrea să se apropie de ea, însă eu îl prind de braț.

- Ce s-a întâmplat aici? întreb eu cât se poate de calm, încercând să îmi țin lacrimile în frâu.

- Mama ta moare! spune David răstit, disperat. Nu pot face nimic, cum crezi că mă simt eu? spune el, dând drumul la lacrimi. Eu am supraviețuit atunci când Stefan a încercat să mă omoare pentru că o parte din lacrimile tămăduitoare au rămas în mine, însă ea nu are parte de norocul ăsta. Loviturile astea de bici au apărut dintr-o dată și tot încerc să îmi dau seama de unde. Cel mai probabil e o parte din trecutul ei pe care eu nu o cunosc. Avem totuși o speranță. Tu poți vindeca cu sângele tău, Antonio și-a dat viața pentru asta.

Mă apropii de patul ei, luând pumnalul de pe noptieră și crestându-mi încheietura după ce am pus mânerul pumnalului în gură. E destul de greu să te descurci cu o singură mână. Îndată ce văd sângele prelingându-se, îmi lipesc sângele de buzele mamei mele. Sper să funcționeze, adică nu pot să stau și să văd cum ultimul membru al familiei mele moare. Îmi ridic privirea înspre David, iar acesta îmi face semn că e suficient, astfel că îmi retrag mâna, așteptând un rezultat.

- David, îmi pare rău! aud vocea lui Lancy care se apropie de pat. Ai pierdut-o pe fosta regină, cu toate că sunt sigur că nu ai iubit-o, mereu i-ai fost recunoscător pentru că a acceptat copiii. Ți-a acceptat trecutul și faptul că o iubești pe Henriette. Știa foarte clar că ești capabil a iubi o singură persoană fiind dragon și acceptat asta cu inima deschisă. Știa că doar faptul că ai acceptat-o pe Alexandra e un lucru suficient pentru a te putea răsplăti. Eu am adoptat-o pe regină, sper că știi că nu era fiica mea adevărată. Din cauza bolii aceleia a murit, însă mereu s-a gândit la binele tău și al regatului. Când a apărut Henriette, a fost atât de fericită pentru tine, s-a îmbolnăvit și în ultimele sale clipe cea mai mare dorință, ultima a ei a fost să fii fericit și să te căsătorești cu Henriette.

- Nu am știut că nu a fost fiica ta! își ridică Andrew privirea.

- Am fost binecuvântat doar cu băieți! ridică Lancy umerii nonșalant. Nu știu ce părere ai tu despre asta, însă vă voi ajuta să vă dați seama de ceva. Darius!

Micuțul își întinde mâinile în față și sunt sincer că nu am văzut când s-a trezit. Deodată, eu cu David suntem învăluiți de o aură neagră.

E vechiul palat al Regatului Vampirilor. E înnorat, iar faptul că toți soldații se află adunați într-un singur loc ne șochează atât pe mine, cât și pe David.

- Sunt sigur că Stefan m-a trimis în ceva misiune când s-au întâmplat toate astea! îmi spune David. Nu îmi aduc aminte să fii văzut așa ceva.

Ne apropiem amândoi de locul acela, deoarece treceam printre soldați iar aceștia nu ne vedeau și nici nu ne știau prezența. Eram într-o amintire, acum realizez.

Rămânem șocați. Atât eu, cât și David avem parte de un șoc. Mama și cu Arthur erau lipiți de câte un cuplu de stâlpi fiecare, iar tata apare destul de mânjit de sânge, râzând ca un posedat în fața lor. Ăsta chiar e tata? Pe o masă laterală erau două bice cu niște dinți destul de ascuțiți.

- Ce satisfacție îmi dă să te văd așa, gunoiule! Valabil și pentru tine, fraierule, mă bucur că sunteți aici împreună! spune tata, privindu-i pe care mai de care mai disprețuitor. Ah, abia aștept să vă aud urletele de durere! Urcați-i!

Primul lucru pe care îl fac e să îmi întorc privirea înspre David care plângea de nervi, strângându-și puternic degetele în pumni.