Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 40

- Riette, acela e sangele tau?

- Arthur... eu...

- Răspunde-mi! turbeaza el.

- Da, am avut o mica problema. Nu e nimic, acum sunt bine...

- Riette, nu trebuie sa imi ascunzi nimic. Spune-mi, ce ti s-a intamplat?

Imi arunc privirea inspre pamant. Am incredere ca totul va fi bine, ca Arthur va intelege. Pe pisici, n-am incredere ca nu va face o criza.

- O tuse...

- Nu e tuse, e ceva mai mult de atat! spune el incrucisandu-si brațele.

Nu cred ca voi reusi sa ii ascund. Grozav, totul decurge exact cum nu as vrea eu.

- Riette, aici sunt niste urme de pantofi plini cu noroi. Spune-mi si mie, ce s-a intamplat?

Aproape ca uitasem ca David venise cu niste haine pline in totalitate de noroi. Grozav, nu voi scăpa. Imi asez mana pe umar si masez tatuajul.

- Am fost ranita. Dar acum ma simt bine.

Arthur se apropie de mine si imi sfâșie haina. M-a lasat cumva aproape dezbracata? Ma simt atat de jenata, chiar daca stiu ca e sotul meu.

- Riette, nu trebuie sa te jenezi de mine. Sunt sotul tau, sunt singurul cu dreptul de a te vedea asa. Asa frumoasa cum esti. Da-mi voie.

Degeaba incerc sa ma apar, nu prea am vreo sansa. E barbat totusi, si e foarte puternic. Îmi ia repede mâna și privește însemnul dragonului de pe umărul meu.

- Ce e asta? privește el, mângâindu-mi umărul.

- E doar un tatuaj...

- Știu foarte clar că nu e un tatuaj pe care ți l-ai dorit tu, e un tatuaj de la mama-natură. Spune-mi ce s-a întâmplat, Riette! Parcă spuseseși că ai încredere în mine.

- Am încredere în Majestatea Ta, dar asta nu înseamnă că ești singurul în care am!

- În mine trebuie să ai încrederea supremă! Mă auzi? Eu sunt soțul tău!

Mă înspăimântă. Se răstește la mine, dar eu nu sunt în stare decât să fac un pas în spate. Greșeala mea. Mă împiedic imediat, iar cel care mă prinde nu e Arthur. Cad pe un piept tare, însă nu sunt capabilă să văd despre cine e vorba.

- Cine ești și cum îndrăznești să intri aici?

Arthur pare nervos din cauza acestui tip care mă cam ține în brațe, însă cred că ținuta în care mă aflu eu îi amplifică toate sentimentele.

- Întreab-o pe Majestatea Ta, sunt sigură că mă va recunoaște...

- David! spun eu, neavând nevoie de o explicație suplimentară.

Îmi întorc rapid privirea și mă lovesc de mascatul meu. Acel costum îi dă atâta farmec! Parcă spusese că pleacă, oare de ce mai e pe aici?

- David? repetă Arthur.

- E imposibil să nu mă cunoașteți, Majestatea Voastră! spune mascatul ca și cum ar fi evident cine e el de fapt.

- Bineînțeles că știu cine ești, te întreb ce cauți aici! Te-a lăsat Stefan sau...

- Despre el vorbeam când ți-am spus că l-aș prefera în postul de căpitan! intervin repede.

- Despre el? Despre prostul ăsta? Cum să las în mâinile unui neghiob un astfel de post...

- La fel cum tatăl tău l-a lăsat și postul de căpitan în regatul vampirilor în mâinile tale! intervin eu, conștientă fiind de ceea ce tocmai am spus. Nici tu nu erai mai breaz, acest post e unul care permite creativitate de moment, intuiție și maturizare.