Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 43

Se incrunta, insa nu ma asteptam la altceva.

- Cum sa accept ca tu porti copiii lui Arthur? Simt ca te-a atins, a facut-o si el dupa mine! N-ai idee ce moarte il asteapta!

Nu vreau un razboi din cauza mea, mai mult, nu vreau sa imi arunc copiii intr-un razboi pacatos, infinit, precum e cel al dragostei.

- Riette, tu nu te mai intorci la el, nu te las!

Poftim, asa de repede? Asa de repede vrea sa isi puna planul in aplicare?

- Alteta Ta, trebuie sa plecam, sigur ne cauta...

Simt cum ma strange de incheieturi puternic, l-am enervat.

- Nu cauta scuze, nu fugi de mine!

Ii simt disperarea atat in glas, cat si in suflet.

- Nu vreau sa mai am de a face cu tine, Stefan!

Imi inchid ochii pentru ca nu mai sunt in stare sa il privesc la cat de mult sufăr.

- Minti! spune el, iar eu simt ceva cum imi uda obrazul.

El lacrimeaza. L-am facut sa planga, insa eu nu am voie sa plang. Nu pot sa ii dau de inteles nimic, trebuie sa imi joc si eu jocul. Ceea ce e mai dureros e faptul ca el chiar nu joaca niciun joc murdar, el chiar ma iubeste.

- Nu mint, Stefan! soptesc eu, pentru a nu-mi dezvalui durerea din sufletu-mi sfasitat.

- Riette, stiu ca minti! Stiu ca ma iubesti la fel de mult cum o fac si eu! Nu te pot lasa sa ma parasesti iar!

- Stefan, port copiii lui Arthur, nu te iubesc pe tine!

- Oare cu ce te-a amenintat?

- Unicul lucru pe care il stiu e faptul ca noi facem ceva total ilegal!

- Bineinteles, e ilegal sa iubesc, stiu asta! Dar eu nu doar ca te iubesc, eu nu pot trai fara tine! Nu mai pot. Ai devenit pentru mine ceva vital, Riette!

Vreau o salvare, insa in aceasta gradina nu intra nimeni. Grozav! Deodata, simt niste dureri ingrozitoare in abdomen, asa ca strig puternic.

- Riette?

Fata lui Stefan paleste, iar eu nu fac decat sa transpir abundent. Durerea e ingrozitoare, imi aud propriile oase troznind.

- Stefan, trebuie sa pleci!

- Unde vrei sa ma duc cand te vad asa?

Uitasem complet ca nu suntem chiar doar noi doi aici, mai sunt si bebelusii astia cu noi. Cred ca am intrat in dezvoltare asta inseamna ca... maine pe vremea asta voi naste? Aoleu, raman blocata in castel? Nu cred ca ii pot scoate cateva zile afara, e periculos! Nu, nu, nu, nu pot naste in palatul lui!

- Stefan, pleaca! tip eu.

- Nu merg nicaieri, te duc pe tine de aici!

Ma ia in brate fara a accepta vreun refuz. Imi arunc privirea in jur. Trebuie sa gasesc floarea despre care mi-a vorbit David. Aoleu, nu e nici urma de ea. Cand paseste pe pragul usii, o floare imi atrage atentia. Da, am gasit-o!

- Stefan...

- Da, iubirea mea? spune el privindu-ma speriat.

- Vreau... floarea aceea...

Sunt deja epuizata si abia a inceput totul. Dragii mei, va rog rezistati si fiti bine! Stefan se apropie de ea, iar eu o culeg rapid. Aceasta imi lasa un pic de secretie pe palma, ca un fel de cerneala. Stefan fuge cu mine afara din gradina, iar eu urmaresc cum aceasta se inchide in urma noastra.