Regatul Inimilor de Gheață

Capitolul 72 ~ Volumul 2

- M-a vindecat, Andrew!

Îi arăt prietenului meu presupusul loc unde ar trebui să fie rana. Acesta mă ignoră total, îmi ignoră toate încercările de a afla ce s-a întâmplat.

- Andrew, știu că știi ce s-a întâmplat!

- Prințesa mi-a ordonat să nu vă spun nimic, cum pot să ignor ordinele ei?

- Asculți de ea sau de mine? întreb eu, deja peste măsură de nervos, voind să sar la gâtul lui.

Mă privește de parcă nu știu nimic. Urăsc când mă face să mă simt inferior. Dacă asta era menirea lui, trebuia să facă asta mai devreme.

- Șefule, s-a trezit Majestatea Sa! spune un soldat, apărând în pragul ușii și făcând o plecăciune.

După o săptămână, era și cazul. David a interzis total accesul la camera lui deoarece știa că altfel s-ar putea ca mama să nu se abțină și să meargă la el, cu toate că urma să fie soția lui.

- Unde e regele David? îl întreb eu pe soldat, după ce îl închid pe Andrew în cameră, cheia fiind la mine. 

- Vrea să vă vadă, acesta e motivul pentru care am venit să vă anunț!

Mă gândeam eu că nu vine un biet soldat care habar nu are de nimic să mă anunțe că s-a trezit din comă regele regatului dușman. Pășesc de-a lungul coridoarelor, încă cu gândul la evenimentul de acum o săptămână. Cobor scările de marmură, încercând să păstrez protocolul și să rămân în spatele soldatului care mă conducea înspre Sala Tronului.

- Mă scuzați, doresc să vorbesc cu Căpitanul!

Aud o voce feminină și mă întorc imediat. Era Alexandra, idioata aia de fiică a fraierului de David. Era îmbrăcată destul de modest, n-aș fi crezut vreodată că o să o văd îmbrăcată așa. Soldatul se retrage, iar eu și prințesa rămânem în Marele Hol. Fac o reverență, iar ea se apropie de mine.

- Ești bine? Mi-am făcut multe griji pentru tine de când ai plecat în Iceland!

Sunt puțin surprins de atitudinea ei, însă nu am de gând să schițez asta.

- Da, Alteța Voastră, de ce nu aș fi?

- Am avut grijă de tot ceea ce mi-ați ordonat, vreți să vedeți?

Oh, uitasem complet! 

- Acum? întreb eu, puțin năucit de faptul că am uitat un lucru atât de important.

- Am vorbit deja cu tata, i-am spus că trebuie să faci ceva pentru mine.

Analizez trăsăturile ei cu atenție pentru a fi atent dacă mă trage pe sfoară sau vorbește serios. Ochii ei mari de un violet strălucitor seamănă perfect cu cei ai tatălui ei, adică cu ochii pe care i-a avut tatăl ei. Are niște buze penibil de senzuale, aș fi prost dacă aș zice că nu e frumoasă. Mama ei a fost o femeie remarcabilă, recunoscută și iubită atât de miniștri pe care i-a fermecat cu inteligența ei, cât și de popor pentru care și-a dat și viața. Mama ei a fost o femeie extraordinară care ne-a ajutat mult pe mine și pe Angel, fără ca măcar să știe cine suntem de fapt. Faptul că am răpit-o pe prințesă acum multă vreme a fost un lucru plănuit, nimeni nu poate nega faptul că sunt un bun strateg. Am crescut alături de prințesă după ce tata ne-a alungat, suntem suficient de apropiați, mai ales că suntem verișori. Eh.. aproximativ, am auzit un zvon și vreau neapărat să aflu dacă e adevărat.

- Să mergem.

Prințesa o ia înainte, iar eu îi păzesc spatele. Aceasta se uită la mine atent, mai apoi în stânga și în dreapta și apoi deschide pasajul secret de sub scări. Cred că știu mai bine palatul ăsta decât cel din Iceland, n-am avut dreptul să merg în toate camerele în propria casă, pentru că tata le-a interzis multe dintre ele prin decret regal. Odată ce pasajul se deschide, eu și Alexandra pășim în el, având grijă să punem totul la fel cum fusese înainte.