Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 18

Imi dau seama rapid ca e dimineata fiindca se petrece ceva ce eu nu am mai pățit de mult timp: razele soarelui danseaza pe chipul meu, fara ca cineva sa le fi dat aprobarea. Le simt caldura, astfel ca imi deschid incet ochii si zambesc. Indata ce am deschid pleoapele, in fata mea statea Antonio, zambind. M-am speriat. Tresar si sunt gata sa cad jos din pat, insa el mai prinde cu cele doua brate ale lui incredibil de puternice.

- Buna dimineata, simpatico!

- Nu ti-a dat nimeni voie sa ma sperii de buna dimineata, Alte... frate!

Zambeste cand imi vede redresarea.

- Am auzit ca aseara ai patit ceva, esti bine?

Doar nu i-a spus capitanul! Ce bărbat sa fie sa ii spuna ca n-a fost in stare sa ma apere dupa ce am intrat practic sub tutela lui! Instant, gandul meu salta inspre misteriosul care m-a salvat si inspre soapta lui seducatoare. Doar nu sunt fermecata de el, nu-i asa?

- Sunt bine...

- Nu prea pari!

- Daca m-ai crescut de cand au murit parintii mei nu inseamna ca totul e asa cum vrei tu sa fie, Antonio!

- Henriette, stii ca mereu ti-am vrut binele si recunoaste, ceva e putred in familia regala a vampirilor!

- Stiu, ai dreptate, dar...

- Tu traiesti printre ei, acesta e motivul pentru care am avut grija sa fi sub protectie! Prim-ministrul te-a vegheat mereu din umbra, asta doar la porunca mea.

- Vrei sa spui ca prim-ministrul actioneaza ca un spion?

- Nu chiar, dar da, asta face.

- Imi pare doar mie sau tu detii de fapt puterea in stat?

- Eh, nu e chiar asa. Sunt printul mostenitor, dar nu vreau sa il incarc pe tata cu toate prostiile.

- Mai bine ma incarci pe mine, nu? spun eu si chicotesc, dar el nu a luat-o deloc ca pe o gluma.

- Nu iti place? intreaba el serios, dar eu il lovesc in umar si el zambeste.

- Intotdeauna mi-a placut felul tau de a fi!

- Si mie mi-a placut mereu de tine!

Il strang in brate iar el face la fel. Simt in modul in care isi infasoara bratele in jurul meu faptul ca e extraordinar de stresat. Nu stiu ce se petrece, insa pe el chiar il ingrijoreaza chestia aia cu printul, astfel ca rup intrebarea si il privesc drept in ochi.

- Stii ceva despre prinț ce nu stiu eu? intreaba el inainte ca eu sa apuc sa il intreb ceva.

- La ce te referi?

- La ceva frate ascuns de pilda. Poate nu se referea la printul mostenitor.

- Te referi la iscoada ta? intreb eu, iar el incuviinteaza.

Acum e acum, trebuie sa am incredere in el. Stiu sigur ca indiferent daca toata lumea imi va cadea in cap, el mereu va fi cu mine. Mereu m-a protejat si a fost ca un frate pentru mine. Ma iubeste la fel cum il iubesc si eu si ii vreau binele.

- Frățioare, nu stiu sigur daca stiai, insa capitanul e...

- Henriette, aici erai!

Grozav, Arthur apare si ma priveste curios. Faptul ca ma vede cu mainile pe umerii lui Antonio ii da o doza de gelozie in privire, moment in care eu ma indepartez rapid de Antonio si ma apropii de capitan.

- Scuze, ma cautai?

- Da, si pe tine, si pe maniacul ăsta de print!

- Cum indraznesti sa imi spui asa? se intoarce Antonio.