Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 16

Am ajuns la palatul vrajitorilor. Tot drumul, prim-ministrul nu a spus nimic, totul a fost incredibil de supus suspansului. Ma ingrijoreaza enorm modul in care prim-ministrul se uita la capitan, nu stiu ce e in neregula cu el.

Ajunsi in fata palatului, descalecam. Printul se apropie de mine si imi ia mana in a lui.

- Esti pregatita?

Zambesc, incuviintandu-i. Pasim inspre poarta mare a palatului, evitand pe cat posibil privirea a cat mai multi vrajitori. Nu vreau sa ma simt atat de penibil. Am incredere ca nu imi vor face nimic, totusi, nu sunt vampir.

- Cine sunteti?

Capitanul scoate rapid o insigna din buzunar.

- Oh, Alteta Voastra, cu ce ocazie pe aici, pe acasa?

Stai, acasa? Un domn imbracat somptuos apare din spatele nostru, punand mana pe umarul printului. Ma sperii, de ce ne cunoaste?

- Pe cine ai ajuns cu tine? Oh, ce specimen!

Maniacul ala se apropie de mine, insa capitanul ii roteste mana, incat el scoate un urlet.

- Imi pare rau, dar de ea nu te atingi. E...

- Nu imi spune ca e iubita ta! zice el dandu-si ochii peste cap.

La cat de ironic si bagacios pare, hotarasc ca nu merita sa afle adevarul, astfel ca intervin peste capitan care se pregătea sa incuviinteze.

- Sunt secretara regala a printului mostenitor!

Capitanul se intoarce inspre mine socat, moment in care acel strain ma priveste chicotind.

- N-am crezut ca acel maniac ar tine langa el un om. Cum de nu te-a sfasiat pana acum?

- Ia-ti mainile de pe ea!

Aud o voce puternica si foarte cunoscuta. De nicaieri, apare Antonio. Cine e Antonio? Pai... este persoana cea mai importanta din viata mea. El m-a crescut dupa ce am fost abandonată de parintii care si asa nu m-au iubit prea mult. Il iubesc mult, e ca un frate pentru mine.

- Antonio?

Merg rapid si il strang in brate. E cu putin mai inalt decat mine, insa e cu mult mai musculos, asta e sigur. Il respect, stiu ca si el o face. Ma iubeste mult, insa nu e vorba de acelasi lucru ca si cu capitanul.

- Alteta Voastra, imi cer iertare.

Stai asa, Antonio e print? Tipul acela care facea pe clovnul acum cateva secunde tocmai s-a pus in genunchi in fata lui implorandu-i iertare? Ma desprind repede de catre el, privindu-l socata.

- Antonio, doar nu cumva...

Acesta ma priveste ingrijorat.

- Imi pare rau ca nu ti-am spus mai devreme, Henriette!

Cred ca Arthur avea dreptate cand spuse ca m-a urmărit mult timp, sunt sigura ca stia de faptul ca Antonio imi e foarte apropiat. Totusi, va trebui sa am o discutie lunga cu Antonio.

- Nu pot sa cred ca m-ai mintit atata timp! urlu eu, timp in care Antonio se intoarce cu spatele la mine.

E bine de stiut ca atunci cand sunt nervoasa e mai bine sa fiu lasata in pace. Totusi, simt o mana care ma trage. Era clovnul.

- Stai acolo, Alteta Ta, nu am nimic sa ii fac decat sa ne distram putin! spune el, aratand inspre capitan.

Cine e clovnul asta de îndrăznește atatea? Prim-ministrul din regatul nostru era tinut strans de doi soldati vrajitori, chiar nu am habar de ce il tin atat de strans. Degeaba se zbate prim-ministrul. Ceva clar nu e in regula. Capitanul ma vede tarata de clovn si nu reactioneaza. Se vede clar in ochii lui ca sufera de o gelozie destul de bine tinuta sub control. Stai, de ce ma priveste pur si simplu cum il omor cu priviri ingrijoratoare? Totusi, contactul nostru vizual dispare fiindca nu mai sunt trasa. Antonio tocmai il lovise puternic pe acel derbedeu. Stai, ce?